Icoana Zăvoranu, şi tu?

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

 

* Președintele interimar Crin Antonescu i-a făcut o urare obișnuită Elenei Băsescu, fata suspendatului, jună care se va mărita pe 1 septembrie. „Casă de piatră!”, i-a transmis liberalul în timpul unei emisiuni de televiziune. Luând la bani mărunți urarea lui Crin, ajungem la concluzia că într-o casă de piatră nu încape nici măcar un ceas deșteptător.

* Oana Zăvoranu mărturisește că Prea Fericitul Daniel ar avea o slăbiciune pentru ea. Presa de scandal cataloghează afirmația scandalagioaicei ca fiind o veritabilă bombă. Pe naiba, nici măcar detentă de grenadă defensivă nu are vrăjeala fostei soții a lui Pepe: patriarhul Bisericii Ortodoxe Române nu poate fi impresionat atât de ușor de o Oană făcătoare de minuni. Unde „minune” este un eufemism adecvat.

* Un director de școală din Lugoj a scris o carte porno pe care le-a dedicat-o cu dragoste elevilor săi. Volumul este intitulat „Nefinisate opere postume”, adicătelea individul, pe numele său Horațiu Suciu, se consideră teleportat pe lumea cealaltă. Director de școală ziceam? Nici vorbă, e director de scoală, iertați-mi golănia lingvistică!

* Andrei Năstase și-a tatuat pe umărul drept un mesaj războinic: „Dacă vrei pace, pregătește-te de război!” Chipurile, fiul lui Bombo i-ar pune în gardă pe dușmanii lui taică-su. Nu mergea făcut desenul ăsta permanent ceva mai jos? Pe umăr mi se pare prea erotic...

* Taximetrisul bleg din Tulcea care s-a plâns că l-a violat sosia Angelinei Jolie de la poalele Deltei Dunării a ajuns până în presa britanică. Să râdă și englezii, nu? Oare n-or mai face angajări firmele de taximetrie? Că Galațiul nu-i departe de Tulcea.

* Avem o politică de diafilm, desprinsă din desenele animate. Iată ce afirmație a făcut acel tânăr misterios până mai ieri care conduce Partidul Noua Republică. Neamțu îi zice. „M-am înarmat cu funia de usturoi pentru strigoii USL”, exclamă puberul într-ale politichiei. Neamțule, dragă Mihaile, vezi că, în cazul frânghiei de usturoi, săpunul nu poate face minuni. Adică duce o acțiune până la capăt, Doamne apără și păzește, dar nu poate alunga și mirosul. Cel puțin nu atât de ușor.

Citit 784 ori Ultima modificare Duminică, 26 August 2012 15:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.