* Aoleu, este nenorocire! Românii nu mai cred ca altădată în Biserică și în Armată, cele două instituții de căpătâi ale creației mioritice fiind detronate. Pe primul loc în topul încrederii românașilor se află agricultorii, 50 la sută dintre compatrioți oferindu-le sufletul pe tavă manipulanților de tractoare și pluguri. Carevasăzică, Badea Vasile l-a luat în clasament pe Patriarhul Daniel... Da, dar dacă s-o ruga Preafericitul la Dumnezeu să nu mai plouă, pe Văsălie nu-l mai salvează nici Sfântul Irigație.
* Știți ce au în comun elevii care susțin sesiunea a doua a Bacalaureatului și participanții la spirala MISA de la Costinești, eveniment programat tot în această perioadă? Și unii, și alții exclamă: „Am făcut!”
* Apropo de spirăloși. Ăștia de ce nu se desfășoară și iarna, tataie? Ar lăsa urme interesante pe zăpadă, ai putea jura că au venit extratereștrii pe Terra. Și de ce la Costinești? Ca să iasă o rimă nelalocul ei? Îs culmea ucenicii lui guru Bivolaru.
* Fata Vioricăi de la Clejani - iertați-mă că propun atâtea momente culturale în rubrica-mi de tot râsul! - îi amenință pe profesori: „Mă răzbun pe ei dacă nu iau Bacalaureatul.” Ce le va face? Bănuiesc că le va cere bani mai mulți la nuntă și la botez, când fi-va să fie...
* Solistul Cristi Minculescu părăsește trupa de rock Iris. Omul zice că nu-i mai conveneau veniturile din muzică. Iată, așadar, că și rockul are o componentă comercială foarte pronunțată!
* Un deputat spaniol se plânge că nu-i ajunge venitul lunar, adică 5.000 de euro! E și normal, îi râd în față parlamentarii români. Ai noștri au 5.000 numai în campania electorală, din așa-zisele sponsorizări, iar apoi fac bănuți frumoși, nene. Spaniolachele ăsta ar merita premiul cel mare pentru istorioara sa. Vorba regretatului Gheorghe Dinică, „impresionează-mă, stoarce-mi o lacrimă, fii profesionist, ce dracu’!” Păi, la noi, 5.000 de euro are Bianca Drăgușanu, iar distinsa siliconată nu-i nici măcar consilier local la țară.