Halep şi Ciotoi

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
1 comentariu

* Simona Halep, sportiva care le-a adus unora aminte de patriotism (titlurile cât fruntea lui Gâdea se doreau mai spectaculoase decât forehandul constănţencei), a ieşit din turneul american de tenis înainte ca acesta să înceapă cu adevărat. A pus-o pe liber o mamaie care ţinea ochelarii de soare pe rât doar pentru a-şi masca ridurile. Cunoaşteţi reclama: medicii dermatologi nu o suportă, ea are 73 de ani, dar arată ca de 17. La finalul meciului, unul atât de modest încât l-a făcut fericit şi pe Ilie Năstase-Sfăt (săracul nu mai avea cum s-o articuleze verbal pe machidoancă), Simona a declarat că nu e robot. Hopa, abia acum vei vedea, draga noastră, cât de mândri sunt unii de tine. Nici bine nu intrai în finala de la Paris că te şi făcuseră ăştia campioană mondială, ca pe Brazilia lui Romario. De-acum încolo, mai ales dacă o să pici pe 3 sau pe 4, o să mai apari la ştiri doar în rubrica Teleshopping, între tigaia Bahmuţencei şi sciatica lui Dan Ciotoi.

* Pronosticasem un turneu slab la US Open al româncei, asta nu înseamnă că jubilez după prestaţia de pluton oferită vineri seară. Mi-aş permite orice gest, nu m-ar înghionti nicio remuşcare, deoarece şi când juca finala de Grand Slam am spus că n-are profil de number one. O încurajez însă, poate că la un moment dat va apuca s-o pensioneze pe Şarapova. M-ar tenta să ies într-un club de sexagenari alături de minunea blondă cu picioare cât Tour Eiffel... Ar plăti ea consumaţia.

* Duminică, la Cluj-Napoca, „în capitala civilizaţiei mioritice” (o spune aşa de frumos un prieten care lucrează la revistă de umor, că nu m-am putut abţine să nu-l citez) a fost uşchită o ambulanţă aflată în misiune. Ce dracu’ mai poţi spune după o asemenea păţanie, ce calamitate de om este în stare să comită aşa ceva? Salvarea venise la caz, rămăsese cu motorul pornit, iar şoferul coborâse pentru a sprijini targa, destul cât să-i permită o breşă unui compatriot de gaşcă. Singura nemulţumire a tâlharului - asta e numai de la mine - a fost că panarama aia de dubiţă roşie n-avea manele în casetofon. Aproape că i-a stricat bucuria de a conduce fraudulos o ambulanţă.

CITEŞTE ŞI: Harbuzurile lui Nicuşor

Citit 780 ori Ultima modificare Duminică, 31 August 2014 14:11

1 comentariu

  • postat de un idiot obligat sa plateasca taxe arendasilor USA si H-UE Miercuri, 03 Septembrie 2014 19:26 185.26.182.*** Link la comentariu
    0
    3

    Probabil, daca vei castia la LOTO, sa ai posibilitatea sa-ti vezi imaginea intr-o oglinda dintr-un WC de mare slem.
    De ce nu ramai la parturile trase de popandacii de fotbaliatori de seria 'spe din comunala? Cu asa pareri, doar acolo iti este locul.
    Ca n-am auzit de nici unul din succesurile basiste la adresa ta! Ca traim in lume si, unii mai si citim, ar fi cazul sa pleci la tara sa-ti pui cenusa pentru a alunga ... . Ca despre "deontologie profesionala", am simtit ce ai inteles ca este aia pe pielea mea. Un mare 0,00 in jurnalistica, cu mare sarg in "espresii" lipsa din limba Romana. Sau te crezi in stare s-o adaugesti?
    Cum este posibil sa scrii asa ceva cand n-ai dat macar o data in viata ta cu o racheta intr-o minge, cum nu cred ca nici o miuta n-ai jucat?

    Ca sa scrii asa ceva ti-au trebuit 15 ani de plimbari la diferite ziare, rubricute sport. Iar la audienta pe care o ai, zi saru-mana ca mai exist si eu, unul care te cunoase de muuulllltttttaaaaaa vreme!

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.