„Cadrul informal” de la podgorie

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

* Românii rămân buni cultivatori, păstrează tradiţia, cum s-ar putea spune. Cresc conturile de Facebook la noi de s-a speriat Mark Zuckerberg însuşi. Ciudat, a fost secetă în republica iohannist-pontistă, oare cum am depăşit recordurile? Totuşi, cred că am soluţia acestei probleme. Trăiască venitul minim garantat! * Nici măcar aici nu vedem Galaţiul în top, cu toate că bugetarii şi o bună parte dintre angajaţii din mediul privat foiesc Facebook-ul de pică săracul de osteneală. Cum, nu s-a mai blocat de mult această reţea care ne forţează să pierdem contactul cu realitatea exterioară? Nu e timpul pierdut.

* Miercuri va fi Ziua Mondială a Educaţiei, ocazie cu care elevii români vor avea liber. Cei de la homeschooling nu-s obligaţi să respecte această sărbătoare.

* Un băiat de trei ani din Noua Zeelandă a devenit milionar după ce a câştigat la loterie. Copilaşul şi-a câştigat astfel dreptul de a rămâne veşnic acasă. Doamna Nălbaru, nu e vorba de şcoală la domiciliu! Ţâncul neozeelandez trebuie doar să înveţe adunarea şi scăderea. Şi, poate, human resources, dar nu bag mâna în foc.

* După ieşirea intempestivă din scenă a lui nea Vasile, conducerea PNL-ului va fi asigurată de un singur cap, Alina Gorghiu. Nu-i aşa că nu-i nimic spectaculos în această schimbare? Blaga ar fi putut renunţa la funcţie şi fără să-l caute DNA-ul de purici. Nici măcar n-ai ce tăia la montaj, pe bune.

* Ce an e acel 2016 pentru români! Să schimbi în aceeaşi lună anvelopele de vară şi politicienii all-seasons...

* Victor Ponta a oferit declaraţia weekendului recent încheiat: „M-am întâlnit prima dată cu Laura Codruţa Kovesi într-un cadru informal la o podgorie a lui Sebastian Ghiţă.” Neaşteptate gusturi la femei au alde Victoraş şi Sebi.

* Auzi la el, cadru informal la o podgorie. Asta se poate traduce foarte simplu – la o băută cu muieri, bă! 

Citit 1206 ori Ultima modificare Duminică, 02 Octombrie 2016 16:16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.