
Ion Zimbru
Scrisoarea domnului care a iubit-o foarte mult pe doamna D
Vineri, 03 Februarie 2012 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Am hotărât să stăm cât mai mult împreună. Să nu ne fie greu şi să nu ne plictisim, va să stăm pe rând. Adică, stau eu o noapte lângă tine, apoi stai tu o noapte lângă mine. Sau invers. Şi tot aşa. La rândul meu, am să am grijă să nu se întâmple nimic monoton, totul să fie deosebit. Dacă nu va fi astfel, riscăm să ne lovim de Martin Heidegger în cea mai simplă şi grozavă definiţie a domniei sale: nimicul este absenţa totală a deosebirii! De acord, da? Printre ...
Şi nu împarte nici una la doi
Joi, 02 Februarie 2012 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
Din colecţia "Cele mai frumoase poezii fără doamna M" (omul cu globule albastre)
n-am să fiu acasă, atunci…trebuie să stau cât mai departe de ea!va fi să-i pară rău, desigur,fiindcă steaua aceea nu va mai cădea!
de mult mă gândesc plecare,însă nu am avut curajul, până acum…să las totul în plata domnuluişi să plec departe, pe drum!
desigur, o să vină, o să bată la poartă,o să plângă la fereastră…n-am să regret, fiindcă i-am lăsatacasă o globulă ...
Scrisoarea domnului care a iubit-o foarte mult pe doamna R
Joi, 02 Februarie 2012 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Nu cred să fi cunoscut o alcătuire mai frumoasă ca tine. N-am alte cuvinte mai abitir decât "frumoasă". Sunt câteva, dar frizează aristocraţia infatuaţilor şi automatismul cerebral sărac: ori aparţin zeilor (adică minciunii), ori fac parte din bagajul stupid şi zilnic al contemporanilor săriţi din logică şi bun simţ. Prin urmare…pur şi simplu, eşti frumoasă!…şi atât!…Am crezut că vremea şi timpul îmi vor şterge convingerea. Şi a trecut ceva vreme şi ti ...
Şi vine, deodată, chiar timpul să alerg
Miercuri, 01 Februarie 2012 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
Din colecţia "Cele mai frumoase poezii fără Ion"
(la mormântul domnului Ion Muche, odihnească-se în pace!)//aş zice gata, moartea zâmbeşte prea frumos!/…dar mă înving ideile lui tata./ el a mers până acolo şi înapoi, pe jos/ şi a netezit privirii cărarea cu lopata.// naiv, ca pe o târfă am alungat din vis/ filozofia şarpelui de casă./iov rătăcit departe de rouă, m-am aprins,/ dar nici nu fac lumină şi sunt o umbră arsă…// şi vine, deodat ...
Răbdarea unui om care te scoate din cele mai nesimţite răbdări
Miercuri, 01 Februarie 2012 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Moş Nică Buiacu (porecla lui Nică Boza) bate tablă pe casă. O bate bine, cu mare atenţie, să nu pocnească la încheieturi, dar nici s-o umfle vântul. Casa e făcută pe-o coastă. Pe marginea coastei trece un drumeag. Lângă drumeag şade o râpă. Dincolo de râpă se află coasta cealaltă. Treaba asta cu bătutul tablei pe casă este una tare migăloasă, însă şi moş Nică-i dat încolo şi al naibii de ghidilmeci. Bate extrem de calm şi alimentează o monotonie care te ...
Ianuarie
Marți, 31 Ianuarie 2012 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
Din colecţia "Cele mai rezistente poezii la căldură şi frig"
(parodie în stil ionic, după "Decembre", de George Bacovia)te uită cum televizorulanunţă alegeri totale…dă, doamne, să fie mai binecu trei, patru, cinci…pijamale!
şi mână reşoul în prizăsă nu ne ucidă geroaica…hai, hai să-nvăţăm împreunăiubirea-mbrăcaţi cu pufoaica!
nu-mi cere cafea, nici fasole,citeşte-mi "procesul", "infernul"…demult a sleit aragazul…ce tare gândeşte ...
Scrisoarea domnului care a iubit-o foarte mult pe doamna N
Marți, 31 Ianuarie 2012 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Văd că n-ai venit, am nişte bănuieli: ori te-ai împiedicat de prag şi ţi-ai belit nasul, ori ai călcat în strachina din care bea câinele apă, ori mâţa vopsită a vecinului ţi-a tăiat calea, ori ai visat că nu-s acasă şi n-are rost să mai vii…În fine, ai păţit tu ceva, nu se poate să nu mai vrei, că doar eşti fată educată tare, nu te joci cu speranţele şi aşteptările mele, mai ales că mi-ai promis că vom îmbina pentru totdeauna plăcutul cu utilul, pâi ...
Ce v-am făcut? De ce-mi furaţi Maria?
Luni, 30 Ianuarie 2012 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
Din colecţia "Poezii cu dalta şi ciocanul"
(pregătiri de cină)
ce v-am făcut? de ce-mi furaţi maria?vreţi să blestem la noapte să vă cadăplocon steaua tristeţii în grădinăşi steaua deznădejdii în ogradă?
ce v-am făcut, arhangheli fără carte?de ce-aţi venit când nu eram acasăşi aţi furat-o? spuneţi, e departe?mai este tot atâta de frumoasă?
unde aţi dus-o? spuneţi-mi ce face!ce să vă dau să mi-o aduceţi toată?vă dau iertare, hai, veniţi ...
Scrisoarea domnului care a iubit-o foarte mult pe doamna M
Luni, 30 Ianuarie 2012 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Eşti foarte frumoasă. Lumea zice că eşti urâtă, dar nu-i adevărat. Şi eşti şi deşteaptă, pe deasupra. Dar şi pe dedesubt. Cum să nu fii frumoasă, când am scris cea mai pură şi simplă poezie după ce te-am surprins dormind singură în lanul de secară, şi nu te-am trezit, şi am stat lângă tine în şoaptă, şi erai lungă de la firul de cicoare până la firul de nu-mă-uita, şi-şi făcea ciocârlia cuib la pieptul tău respirând aer trecut prin rouă şi prin ...
Apoi încet încep încet să cânte
Sâmbătă, 28 Ianuarie 2012 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
Din colecţia "Cele mai frumoase poezii despre iarnă"
(terapie intensivă)
cad păsările una câte unacad păsările toate câte toate…zic hai să le luăm în casădoamne cât sunt de îngheţate
să nu rămână nici una afarăai grijă uită-te peste tot…nu le mai alege toate suntsimple şi frumoase şi pe rod
hai repede…ia una câte unanu cu grebla fiindcă le strici…numărăm sunt o mie şi una…gata sunt toate sunt aici
te rog uită-te frumos la elesunt foarte sincere şi b ...