Ce face CJ cu banii rămaşi necheltuiţi de anul trecut. La județ, 2017 s-a încheiat pe plus

Ce face CJ cu banii rămaşi necheltuiţi de anul trecut. La județ, 2017 s-a încheiat pe plus
Evaluaţi acest articol
(39 voturi)

În ciuda previziunilor sumbre generate de modificările operate de către Guvern la Codul fiscal, bugetul pentru 2018 al Consiliului Judeţean (CJ) se anunţă a fi mai generos decât anul trecut. Mai mult, CJ a încheiat anul 2017 pe plus, iar banii proveniţi din excedent sunt direcţionaţi către Dezvoltare.

„Consiliul Judeţean am putea spune că este un caz fericit, pentru că noi, anul trecut, la începutul anului, am luat din excedentul anului 2016 nouă milioane de lei pe care i-am direcţionat către Dezvoltare, iar acum, din excedentul anului 2017, am completat ce am luat la începutul anului 2017 – cei nouă milioane de lei. Practic, CJ a închis exerciţiul bugetar cu 30 de milioane de lei excedent, care vine nu din nerealizarea obiectivelor pe dezvoltare, ci din funcţionare. Am cheltuit mai puţini bani pe funcţionare, pe materiale, pe salarii şi de aici vine acest excedent. Pe secţiunea de dezvoltare am avut alocate 14,7 milioane de lei în 2017 şi s-au cheltuit 13,06 milioane de lei – peste 90 la sută din suma alocată pentru dezvoltare a fost cheltuită”, a declarat, ieri, preşedintele CJ, Costel Fotea, la finalul şedinţei extraordinare a aleşilor judeţeni.

Şeful CJ a precizat că banii rămaşi necheltuiţi de anul trecut „vor fi direcţionaţi pentru construcţia Muzeului de Artă Vizuală, pentru Spitalul de la Găneşti, Spitalul de Infecţioase, parcarea supraetajată de la Judeţean, pentru a asigura cash-flow pentru drumurile judeţene, pentru a asigura cofinanţare la proiectele de drumuri cu fonduri europene, pentru muzee etc”.

În prezent, la Consiliul Judeţean se lucrează la proiectul de buget pentru 2018, care va fi supus votului aleşilor judeţeni la finele lunii ianuarie. „Din punctul meu de vedere, este un buget bun pentru că în 2018 am primit aceeaşi sumă pe care am primit-o în 2017, la începutul anului. Cu menţiunea că plata salariilor pentru profesori şi personalul angajat în şcolile speciale va fi făcută de către Ministerul Educaţiei prin Inspectoratul Şcolar Judeţean. Asta înseamnă o cheltuială mai mică a CJ – de aproximativ cinci milioane de euro. Suma alocată Consiliului Judeţean pentru 2018 este de 175 de milioane de lei. Unii s-au speriat că bugetul va fi mai mic, dar, din punctul meu de vedere, este mai bun”, a afirmat Costel Fotea.

Citit 4801 ori Ultima modificare Vineri, 12 Ianuarie 2018 18:21

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.