Bătălie pe terenuri?

Bătălie pe terenuri?
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Democrat-liberalul Constantin Dumitriu îi cere fostului său şef de partid, Eugen Durbacă, să ia măsuri împotriva consilierului local PC Eugen Găvan * Acesta îl acuză de interese personale în „cestiune” *

După trei luni în care a stat departe de lumina reflectoarelor, liderul organizaţiei municipale a PD-L Galaţi, Constantin Dumitriu, a ieşit la atac. Ţinta sa directă a fost Eugen Găvan (în fotografie, în picioare), consilier local PC, fostul său coleg de partid pe vremea când era la rândul său conservator.

Dumitriu i-a reproşat mai întâi lui Găvan activitatea desfăşurată ca preşedinte al Comisiei de Urbanism a Consiliului Local, în mandatul trecut. Supărarea democrat-liberalului era declanşată de faptul că, la ultima şedinţă a CL, Găvan a cerut să fie scos de pe ordinea de zi proiectul de hotărâre care viza vânzarea unor terenuri.

„De ce pune Găvan frâne economiei locale? Pentru că probabil interesele dumnealui nu erau atinse. Cum este posibil ca, în situaţie de criză, această coaliţie locală de guvernare PSD plus PNL să nu accepte vânzarea unor terenuri ale municipalităţii, când Primăria ţipă că nu are bani”.

„Îi cer preşedintelui filialei judeţene a PC, dlui Eugen Durbacăm să reflecteze asupra activităţii consilierului Găvan şi să-i ridice sprijinul politic pentru că nu face decât rău. Şi acest lucru să-l facă înainte, pentru că am înţeles că în curând acesta va trece în barca altui partid şi să ia măsuri acum”, a declarat Dumitriu.

Acuzaţii respinse

Contactat telefonic, Eugen Găvan a respins pe rând toate acuzaţiile lui Dumitriu. „Consider că numitul Titi Dumitriu, neavând ce face pentru că nu mai este europarlamentar ca să se ocupe de agricultură şi de porci, şi pentru că se apropie campania electorală şi trebuie şi el să deschidă gura, a aruncat o petardă. Nu am de gând să plec din PC”.

„Proiectul de hotărâre privind vânzarea unor terenuri cuprindea, în fapt, 40 vânzări şi ne-a fost adus la comisie marţi, iar joi a intrat pe ordinea de zi. Eu am cerut doar să se respecte legea: un proiect nu poate intra în dezbatere fără avizul comisiei de fond. O parte din cele 40 de vânzări aveau aviz, altele, pe care nu am apucat să le discutăm din cauza timpului scurt şi a lipsei documentelor de specialitate, nu aveau acest aviz. Domnul primar putea să menţină acele vânzări care aveau aviz şi să le retragă pe cele fără, dar a preferat să retragă proiectul în totalitate”.

„Este absurd să fiu acuzat doar pentru că am cerut respectarea legii. Mă întreb dacă interesul pe care mă acuză Dumitriu că l-aş avea nu este de fapt propriul său interes. Dacă nu mă înşel, şi puteţi verifica, printre proiectele de hotărâre privind vânzarea de terenuri se află şi unul care vizează firma Silvano”, ne-a declarat Găvan.

Citit 1085 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.