Mai văd şi mai aud cum se întoarce
acasă, negreşit, ca un secret,
în fiecare seară, simplă, blândă –
din ce în ce mai greu şi mai încet!
Şi mă cuprinde o grozavă frică
de-un viitor apropiat, cumplit,
când ar putea să nu se mai întoarcă
în locul majestos, de lângă schit!
Fără preget, senină, toată viaţa,
doinind a depărtare şi a dor,
aşa, purtându-şi sapa ca pe-o cruce –
îmi tot zicea că mamele nu mor!
Credeam neştiutor, fără-ndoială,
însă o năpădea un fel de plâns
şi milă când căta-n colţul batistei
cu vreme scurtă şi cu timp restrâns!
