Din dragoste sau interes. Cine sunt politicienii care au cotizat din greu la partid

Din dragoste sau interes. Cine sunt politicienii care au cotizat din greu la partid
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Europarlamentarul PSD Dan Nica şi parlamentarii PNL Victor Paul Dobre şi George Stângă sunt cele mai sonore nume politice gălăţene care şi-au deschis larg portofelele pentru partid. Listele au fost făcute publice în Monitorul Oficial al României.

Legea finanţării partidelor politice obligă partidele să publice în Monitorul Oficial al României, până la data de 30 aprilie, cuantumul total al veniturilor obţinute în anul precedent, precum şi lista membrilor de partid care au plătit cotizaţii şi donaţii a căror valoare însumată depăşeşte baremul de zece salarii de bază minime brute pe ţară. Chiar dacă 2017 nu a fost un an electoral, când generozitatea politicienilor umple conturile partidelor, iată ce am descoperit în listele publicate de cele mai importante formaţiuni politice în Monitorul Oficial al României.

PSD

Pe lista celor 34 de membri PSD care au plătit în anul 2017 cotizaţii a căror valoare însumată depăşeşte baremul de zece salarii de bază minime brute pe ţară, singurul nume gălăţean este Dan Nica. Europarlamentarul figurează cu o cotizaţie de 18.450 de lei, cumulată în urma a şapte plăţi, încasată de către Consiliul Naţional al PSD.

Primarul Brăilei, Viorel Marian Dragomir, a cotizat către filiala judeţeană a PSD Brăila cu 15.000 de lei, achitaţi în luna ianuarie 2017, în cinci tranşe. Şi tot organizaţia judeţeană social-democrată Brăila a încasat o cotizaţie de 20.000 de lei de la deputatul Nicu Niţă, sumă cumulată în opt plăţi.

Trebuie spus că, potrivit listei PSD, cea mai mare cotizaţie în 2017 a fost plătită de Florin Iordache, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor - 57.000 de lei. Pe lista donatorilor PSD, nu am găsit nume gălăţene sau brăilene.

PNL

Între cei nouă membri PNL care au plătit în anul 2017 cotizaţii a căror valoare însumată depăşeşte baremul de zece salarii de bază minime brute pe ţară am găsit două nume gălăţene şi niciun brăilean. Deputatul Victor Paul Dobre a plătit cea mai mare cotizaţie către partid în 2017 - 21.195,22 de lei - bani acumulaţi în urma a 29 de plăţi. Banii au fost încasaţi de organizaţia judeţeană a PNL Galaţi. Şi tot filiala gălăţeană liberală a încasat şi cotizaţia senatorului George Cătălin Stângă - 17.252,22 de lei - achitaţi în 27 de tranşe, de-a lungul anului trecut.

Nici pe lista donatorilor PNL nu am găsit nume gălăţene sau brăilene.

Am studiat cu interes listele de cotizanţi şi donatori făcute publice de ALDE şi USR, dar nu am descoperit politicieni din Galaţi sau din Brăila. Mai trebuie spus că veniturile PMP şi UNPR nu au fost încă făcute publice în Monitorul Oficial, dar vom reveni cu informaţii dacă se vor regăsi gălăţeni sau brăileni printre cotizanţi şi/sau donatori.

Cât costă notorietatea politică

Un partid are nevoie de personalităţi care-i aduc capital de imagine, dar şi de bani. Iată cu ce donaţii sau cotizaţii figurează în listele politice cele mai cunoscute nume ale partidelor. Primarul municipiului Oradea, Ilie Bolojan, figurează cu o donaţie de 52.500 de lei oferită PNL Bihor, în vreme ce doctorul Leon Dănăilă a donat 15.000 de lei PNL Bucureşti. Lia Olguţa Vasilescu a cotizat cu 13.300 de lei către PSD Dolj, în vreme ce Şerban Nicolae, cu 25.000 de lei către PSD Sector 4. La ALDE, Călin Popescu Tăriceanu a plătit o cotizaţie de 21.600 de lei la centru.

Contribuţii locale la bugetul partidelor

Când vine vorba despre proiecte majore de investiţii, Galaţiul şi Brăila dispar de pe harta României, indiferent de guvernare. Tocmai pentru că de atâţia ani tot înghiţim în sec, am fost curioşi să aflăm cu cât contribuie gălăţenii şi brăilenii la bugetul partidelor politice.

Potrivit informaţiilor publicate în Monitorul Oficial, în 2017, PSD a încasat, în total, 8,5 milioane de lei din cotizaţii. La aceşti bani, membrii PSD Galaţi au contribuit cu doar 136.746 de lei, adică aproape 30.000 de euro, în vreme ce PSD Brăila a oferit de două ori mai mult - 286.133 de lei, adică peste 62.000 de euro.

Conform datelor oficiale, la PNL, cuantumul total al cotizaţiilor încasate în 2017 s-a ridicat la 6,3 milioane de lei. PNL Galaţi a cotizat cu 241.856 de lei, adică 52.577 de euro, în vreme ce liberalii de la Brăila au dat partidului 81.893 de lei, reprezentând 17.802 euro.

ALDE a raportat un cuantum total al cotizaţiilor primite în anul 2017 de 1,3 milioane de lei. La această sumă, liberal-democraţii gălăţeni au contribuit cu 58.998 de lei, adică 12.825 de euro, iar cei brăileni cu doar 20.580 de lei, adică 4.473 de euro.

Cuantumul total al cotizaţiilor membrilor USR s-a ridicat, în 2017, la 250.262 de lei, dar nici un bănuţ nu a venit din Galaţi şi cu atât mai puţin din Brăila.

Donatori pentru liberalii brăileni

PNL Brăila este singura organizaţie judeţeană din ţară care a primit, din partea persoanelor juridice, donaţii a căror valoare cumulată depăşeşte zece salarii de bază minime brute pe ţară. Conform datelor publicate în Monitorul Oficial al României, liberalii au primit, pe 13 şi, respectiv, 14 noiembrie 2017, trei donaţii în valoare de câte 15.000 de la: SC Comision Trade SRL, cu sediul în Brăila, SC Alexion SRL, cu sediul în Agigea, şi de la SC Elio Cons SRL, cu sediul la Târgu Jiu.

Citit 4686 ori Ultima modificare Luni, 21 Mai 2018 23:52

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.