Băsescu dă sfaturi Combinatului

Băsescu dă sfaturi Combinatului
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Preşedintele ţării ne recomandă să tratăm… cu calm gripa nouă *

„Nu exisă un plan de susţinere a combinatului siderurgic de la Galaţi”, a declarat preşedintele României, Trăian Băsescu, la întâlnirea pe care a avut-o ieri la Palatul Cotroceni cu reprezentanţii presei locale.

„Nu va exista un plan de susţinere atâta timp cât nu are unde să vândă produsele. Dacă ar avea piaţă de desfacere, vă asigur că am găsi soluţii să sprijinim combinatul siderurgic de la Galaţi”.

„Esenţa este să îşi găsească piaţă şi dacă va avea piaţă, pentru cine să producă, vom sprijini ArcelorMittal Galaţi, aşa cum am făcut şi cu Rafo Oneşti, după ce şi-a plătit datoriile la stat. Din câte ştiu, combinatul de la Galaţi este cu plata taxelor la zi, deci nu avem ce să-i reproşăm din acest punct de vedere” a mai declarat, pentru „Viaţa liberă”, preşedintele României, Traian Băsescu.

Prin aceste declaraţii, preşedintele ţării a confirmat într-un fel şi politica managerială a Combinatului ArcelorMittal Galaţi, care se axează  - cel puţin la nivel declarativ – pe ridicarea calităţii produselor, astfel încât ele să aibă căutare pe piaţa mondială a metalurgiei.

Trăian Băsescu a mai discutat despre necesitatea organizării referendumului, subiect asupra căruia vom reveni pe larg  într-o ediţie viitoare.

Nu în ultimul rând, Trăian Băsescu a făcut un apel „la calm şi responsalitate” din partea autorităţilor şi presei în privinţa mediatizării cazurilor de îmbolnăviri cu virusul noii gripe.

În acest context, Trăian Băsescu a declarat  că „România nu va importa niciun vaccin. Avem produse un milion de doze de vaccin la Institutul Cantacuzino,  iar în zece zile mai putem produce încă un milion. De astăzi în  zece zile  maxim,  poate începe vaccinarea populaţiei în România”.

Citit 1619 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.