Nişte Câini (despre oameni)

Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Fără milă, des(de)dimineaţă,/ i-a zdrobit tramvaiul pe-amândoi -

traversau spre Patria cealaltă,/ să-şi oprească Foamea la Gunoi!

Mama lor murise sfâşiată/ de alţi Câini Flămânzi ca şi ai săi,

când îi învăţa să se ferească/ de tramvaie şi de oameni Răi!

Şi mă uit încet, cu Neputinţă,/ pe fereastra care dă la ei -

căror Visuri îşi dădură Viaţa?/ căror Năluciri? şi căror Zei?

Parcă ieri se gudurau la Lună.../ şi la Cer lătrau copilăros...

şi Căţeaua îi chema să sugă/ Laptele de Mamă pân-la os!

Parcă ieri Ograda era plină/ cu Scâncitul şi Jucarea lor

sub un Tei, sub Liliacul care/ înflorea în Raiul Câinilor!

Şi priveam Căţeaua Eroină/ cum Hrănea frumos atâtea Guri,

cum - de Milă şi de Bucurie - / Luna le zvârlea Firimituri!

Trec tramvaie... unul după altul/ - împietriţi de Moarte şi de Ger,

câinii fără Mamă se înalţă/ Dincolo de oameni şi de Cer!

Citit 6757 ori Ultima modificare Luni, 28 Ianuarie 2019 17:58

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.