Ce ţări au vizitat în 2018 reprezentanţii Primăriei Galaţi

Ce ţări au vizitat în 2018 reprezentanţii Primăriei Galaţi

Facebook
Evaluaţi acest articol
(18 voturi)
6 comentarii

Mexic, China, Germania, Olanda, Franţa, Estonia, Suedia, Grecia, Belgia, Serbia şi Croaţia sunt, alături de Republica Moldova, Ucraina, Ungaria şi Bulgaria, ţările în care, în cursul anului 2018, au ajuns reprezentanţii Primăriei Galaţi.

Galaţiul merită şi trebuie să fie promovat în lume, iar autorităţile locale au de învăţat din experienţa şi soluţiile altor administraţii. Tocmai pentru că ne dorim un Galaţi "ca afară", ni se pare important să vă spunem unde, când şi de ce au fost autorităţile locale în străinătate, dar mai ales cu ce rezultate au venit de acolo. În măsura în care aceste informaţii ne-au fost furnizate, vă prezentăm situaţia deplasărilor externe la Primăria Galaţi.

Vizitele primarului Ionuţ Pucheanu

Primarul Ionuţ Pucheanu a fost în vizită de lucru la Tallin, în Estonia, şi la Haga, în Olanda, în perioada 4-10 martie. Scopul? "Studierea experienţei avansate a acestor ţări în digitalizare, regenerare urbană, precum şi stabilirea de contacte cu organizaţii omoloage şi dezvoltarea unor parteneriate care să contribuie la promovarea bunelor practici şi a schimbului de specialişti şi experienţă în domenii de interes comun", se arată în răspunsul transmis. Costul: 10.665 de lei.

Însoţit de directorul Direcţiei Dezvoltare, Infrastructură şi Lucrări Publice, Cristian Capeţis, edilul urbei a fost la Stockholm, în Suedia, în perioada 11-13 iunie, la Green Cities Framework. Costuri: 1.396 de lei.

Unde s-a dus viceprimarul Sorin Enache

Colima, Mexic, a fost prima destinaţie a viceprimarului PSD Sorin Enache, care a mers acolo în perioada 26 februarie - 5 martie, însoţit de Costel Hanţă - şeful Direcţiei Proiecte şi Finanţări Externe, şi Irina Isac, consilier în cadrul aceluiaşi departament. A fost o vizită de studiu organizată în cadrul Programului de Cooperare Urbană Internaţională, finanţat de Uniunea Europeană, un schimb de experienţă şi de bune practici în domeniul dezvoltării urbane durabile între Colima şi Galaţi. Costuri: 2.879 de lei.

Împreună cu Vergiliu Vals, directorul Direcţiei Servicii Comunitare de Utilităţi Publice, viceprimarul Enache a participat, în perioada 5-13 iunie, la Forumul Primarilor din China şi Ţările Central şi Est Europene, de la Ningbo. Costuri: 8.900 de lei.

Unde a fost viceprimarul Picu Apostol Roman

Viceprimarul Picu Apostol Roman şi-a început periplul în străinătate la Odessa, în Ucraina unde, între 14 şi 18 martie, a participat la Congresul Iniţiativelor de proiecte România-Ucraina. Conform datelor oficiale, a fost un "schimb de experienţă şi practici de succes în pregătirea proiectelor comune în cadrul Programului Operaţional România-Ucraina". Costuri: 2.194 de lei.

Pe 29 martie, Picu Apostol Roman, însoţit de Toma Dumitrescu, consilierul primarului, Irina Isac şi Dănuţ Boşneagă, consilier la Direcţia Dezvoltare, Infrastructură şi Lucrări Publice, a fost la Cahul, în Republica Moldova. A fost o întâlnire pentru pregătirea documentaţiei necesare obţinerii de fonduri nerambursabile în cadrul Programului de Cooperarea Transfrontalieră România - Republica Modova 2014-2020, pentru eficientizarea serviciilor medicale oferite de Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie "Buna Vestire" Galaţi şi Spitalul de Pediatrie din Cahul. Costuri: 286 de lei.

Picu Roman a poposit, apoi, la Ulm, în Germania, în perioada 5-9 iulie, la a 11-a ediţie a "Festivalului Dunării", deplasare care a costat 3.612 lei. Despre succesul acestei delegaţii, în care a fost însoţit de directorul Tehnopol, Ionuţ Mocanu, aflăm dintr-o postare făcută pe Facebook:  "La "Festivalul Dunării" din orașul german Ulm, am rămas uimiți când am văzut că cel mai asaltat stand cu produse culinare a fost cel al României, de unde nemții plecau cu farfuriile pline cu mici, sarmale și cârnaţi".

Tot în Germania, dar la Rostock, a ajuns viceprimarul în perioada 19-22 septembrie, la a 42-a ediţie a Congresului Anual INTA. Costuri: 4.891 de lei.

Unde a fost city-managerul

Administratorul public Marius Humelnicu a participat, în perioada 18-19 octombrie, la a 7-a ediţie a Forumului Anual Strategia Dunării, care a avut loc la Sofia, în Bulgaria. Costuri: 3.252 de lei.

Însoţit de consilierul primarului Claudiu Zlătaru, de Manuela Cazan din cadrul Biroului Relaţii Externe, şi de Ileana Cozma, Humelnicu a fost la Strasbourg, în perioada 16-21 noiembrie, la întâlnirea anuală a clubului oraşelor europene, din cadrul Forumului Mondial pentru Democraţie. Costuri: 8.647 de lei.

Alte deplasări

Cristi Ochiu, directorul Direcţiei Relaţii Publice şi Managementul Documentelor, şi Manuela Cazan au fost, în perioada 4-9 mai, în Franţa, la Pessac, la celebrarea a 73 de ani de la 8 mai 1945 - Ziua Victoriei împotriva Germaniei naziste. Costuri: 7.124 de lei.

Interesat de restaurarea şi protejarea patrimoniului, arhitectul-şef al Primăriei, Dragoş Horia Buhociu, a fost în Bavaria şi Baden-Württemberg, Germania, în perioada 24-27 iunie. Costuri: 4.618 lei.

Participări la proiecte europene

Proiectele europene câştigate de Primăria Galaţi au impus participarea la o serie de evenimente internaţionale. Astfel, Dragoş Horia Buhociu, însoţit de Irina Isac şi Carmen Ana Ariton Bejan, a mers la conferinţa de lansare a proiectului ReDiscover – "Redescoperirea, expunerea şi exploatarea moştenirii evreieşti ascunse în regiunea Dunării", eveniment care a avut loc la Szeged, în Ungaria, pe 5 şi 6 iulie. Costuri: 7.847 de lei.

Directorul Costel Hanţă, însoţit de Carmen Ariton Bejan, a fost prezent la Pireu, în Grecia, în perioada 28-30 august, la a doua fază a proiectului BLUACT - apelul de bune practici.

Ovidiu Costea, angajat în cadrul Primăriei, a participat la Budapesta, în Ungaria, în perioada 30 mai - 1 iunie la "Smart Ticketing & Digital Services Forum". Costuri: 1.677 de lei.

La Bruxelles, Belgia, a fost Irina Isac, în perioada 9-11 octombrie, la cel de-al doilea eveniment City-to-City, în cadrul Programului de Cooperare Urbană Internaţională. Costuri 1.553 de lei.

Alături de colegii Ovidiu Costea, Paula Buhosu, Cătălina Dumbravă Andrei şi Cristian Şendrea, directorul Costel Hanţă a participat, în perioada 13-15 noiembrie, la cea de-a IV-a întâlnire a partenerilor şi reunirea Comitetului de Coordonare a proiectului "Dezvoltarea regională şi a transportului în zona Dunăre - Marea Neagră către o regiune multiport de acces transnaţională" - DBS Gareway. Evenimentele au avut loc la Novi Sad (Serbia) şi Vukovar (Croaţia). Costuri: 17.865 de lei.

Citit 4751 ori Ultima modificare Vineri, 01 Februarie 2019 11:05

6 comentarii

  • postat de dorin Miercuri, 30 Ianuarie 2019 13:31 213.233.103.*** Link la comentariu
    0
    12

    degeabatot caepete de capra au ramas nu le a folosit la nimic

    Raportează
  • postat de Remus Marți, 29 Ianuarie 2019 15:11 82.137.14.*** Link la comentariu
    2
    19

    Domnilor Directori de unde ați luat modelul de REFUGII?De ce ? Pentru că le-ați făcut degeaba. Banca este lată cât construcția și că să te adăpostești de ploi și ninsori TREBUIE SĂ Te Urci Cu Picioarele pe Bancă

    Raportează
  • postat de arune Marți, 29 Ianuarie 2019 08:08 188.24.203.*** Link la comentariu
    2
    36

    Turism pe bani publici fara vreun folos pentru cetatenii galateni.

    Raportează
  • postat de John Marți, 29 Ianuarie 2019 07:44 82.137.14.*** Link la comentariu
    0
    36

    Ia uitati-va si in cadrul declaratiilor de avere sa vedeti si ce salarii au. Te sperii. Au zburat faraonii, regii si dicatorii, dar naravul de a exploata populimea nu. Orasul arata ca o cocina, cladiri darapanate, strazi pline de gropi, cartiere fara iluminat public, trotuare pline de masini dar bine ca schimbul de experienta nu are de suferit. Domnule primar, un schimb de experienta cu orasul Galati si ai lui cetateni cand o sa aveti? Poate trimiteti si pe astia cu salarii de 6-7 mii lei la un schimb de experienta prin cartierele orasului. De la Picu si Enache nu am pretentii, sunt trecatori si nu va mai auzi nimeni nimic de ei din 2018, dar macar angajatii sa isi faca treaba.

    Raportează
  • postat de Vociferor Marți, 29 Ianuarie 2019 06:01 109.166.129.*** Link la comentariu
    0
    36

    Am rugamintea sa verificați ceea ce e scris. Poate sumele publicate sunt Eur nu Ron.
    Nu se poate ca o calatorie de șapte zile in Mexic, pentru trei persoane sa fie doar 2.879 iar o calatorie de o zi la Sofia sa fie 3.252Ron.
    Mai multa atentie la ce se scrie.

    Raportează
  • postat de ROSCA VASILE Marți, 29 Ianuarie 2019 05:21 188.24.246.*** Link la comentariu
    5
    18

    FOARTE BINE CA AU FOST IN SCHIMB DE EXPERIENTA,SA NE SPUNA CU CE SAU INTORS FOLOSITOR ORASULUI

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.