Clădiri din centrul Galaţiului, supraimpozitate cu 500 la sută (FOTO)
Foto: Anca Melinte

Clădiri din centrul Galaţiului, supraimpozitate cu 500 la sută (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

Imobilul de pe strada Domnească nr. 97 care, clipă de clipă, îi ameninţă pe elevii Liceului de Artă „Dimitrie Cuclin”, pe cetăţenii care aşteaptă în staţia de transport din imediata vecinătate, dar şi pe trecători, a fost inclus în categoria construcţiilor neîngrijite. La fel şi impozantul şi degradatul imobil de pe strada Fraternităţii nr. 9, din imediata vecinătate a Restaurantului „Continental”. Aleşii locali au decis majorarea cu 500 la sută a impozitelor pentru aceste două clădiri.

Lista imobilelor declarate oficial „neîngrijite” s-a lungit. În viziunea autorităţilor, „prin clădire neîngrijită se înţelege construcţia aflată în stare avansată de degradare, paragină, insalubră, cu faţada nereparată/ necurăţată/ netencuită/ nezugrăvită, cu geamuri sparte sau alte situaţii de asemenea natură”. Identificarea şi evaluarea lor se face în baza unui regulament votat de consilierii locali în 2016. Şi tot aleşii decid supraimpozitarea cu 500 la sută a proprietarilor care le-au lăsat în paragină.

Domnească nr. 97

Consilierului local PNL Onuţ Atanasiu a tras în repetate rânduri semnale de alarmă cu privire la clădirea de pe strada Domnească nr. 97. În urma constatărilor tehnice făcute de Serviciul Disciplina în Construcţii şi Afişajul Stradal din cadrul Poliţiei Locale, clădirea a cumulat un punctaj procentual de 71,87 la sută. Proprietarul, care, potrivit actelor Primăriei, îşi are domiciliul tocmai în Palm Springs, Miami, California, SUA, a fost notificat că are la dispoziţie şase luni pentru a remedia deficienţele constatate. La finele acestui termen, autorităţile au constatat că nimic nu s-a schimbat în bine. Prin urmare, aleşii au decis majorarea cu 500 la sută a impozitului pe această clădire care, la finele anului trecut, figura în evidenţa fiscală cu destinaţie rezidenţială şi o valoare impozabilă de 792.085 de lei.

Fraternităţii nr. 9

Supraimpozitarea cu 500 la sută a fost decisă de consilierii locali şi în cazul imobilului de pe strada Fraternităţii nr. 9, aflat în proprietatea unei societăţi comerciale gălăţene.

Monumentala construcţie a primit, în urma evaluării, un punctaj procentual al degradării de 73 la sută. Nici nu e de mirare din moment ce, la baza ei, sunt, mai mereu, bucăţi de tencuială desprinse. Măsura a fost transpusă în hotărâre de Consiliu Local după ce proprietarul imobilului a fost notificat ca în termen de şase luni să remedieze deficienţele constatate, dar nu s-a conformat. În ianuarie 2019, clădirea figura în evidenţa fiscală ca având destinaţie nerezidenţială şi o valoare impozabilă de 485.338 de lei.

Ce urmează

Pe ordinea de zi a următoarei şedinţe a Consiliului Local se mai află cinci proiecte de hotărâre privind supraimpozitarea cu 500 la sută a altor cinci imobile, patru clădiri şi un teren situate pe străzile: Logofăt Tăutu nr. 6, Maior Iancu Fotea nr. 8, Gării nr. 19 şi Alexandru Ioan Cuza nr. 64 şi, respectiv, 73. Vom reveni cu amănunte.

Citit 4879 ori Ultima modificare Marți, 23 Aprilie 2019 02:28

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.