Judeţul Galaţi, pe locul întâi în topul cărţilor funciare eliberate

Judeţul Galaţi, pe locul întâi în topul cărţilor funciare eliberate
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Aproape 24.000 de cărţi funciare au fost eliberate gratuit, numai în acest an, pentru proprietarii imobilelor din nouă comune din judeţul Galaţi, prin Programul naţional de cadastru şi carte funciară (PNCCF) 2015-2023. Lucrările au fost finanţate din veniturile proprii ale Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI), prin Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Galaţi.

Cele 23.726 de imobile înregistrate gratuit în sistemul integrat de cadastru aparţin locuitorilor din comunele Rădeşti, Bereşti, Jorăşti, Tudor Vladimirescu, Cuca, Cudalbi, Barcea, Vlădeşti şi Vârlezi. Lucrările, începute în perioada 2017-2018, s-au desfăşurat pe o suprafaţă de 20.421 de hectare. Din punct de vedere al cărţilor funciare eliberate, Galaţiul s-a situat aproape tot timpul pe primul loc, şi de puţine ori pe locul al doilea, în clasamentul judeţelor ţinut „la zi” de ANCPI, a precizat ieri preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea, care a ţinut să felicite echipa OCPI Galaţi, reprezentată de directorul Romeo Scarlat, precum şi pe primarii comunelor din judeţ. „Chiar aseară, Galaţiul a urcat din nou pe locul întâi, depăşind Doljul cu vreo 80-90 de imobile”, a confirmat Radu-Codruţ Ştefănescu, preşedintele ANCPI, prezent la Galaţi pentru a le preda noile cărţi funciare primarilor celor nouă comune.  

În prezent, patru din totalul de 65 de UAT-uri din judeţul Galaţi – Matca, Valea Mărului, Băleni şi Vârlezi – sunt cadastrate în proporţie de sută la sută. De asemenea, sunt finalizate lucrările de înregistrare sistematică a imobilelor din 292 de sectoare cadastrale din 45 de UAT-uri, lucrări pentru care ANCPI a plătit peste 6 milioane de lei. În alte 57 de UAT-uri se desfăşoară lucrări de cadastru general, pentru care sunt alocate peste 12 milioane de lei.

În acest an vor fi finanţate lucrări de peste 6,5 milioane de lei pentru 44 de UAT-uri. Totodată, nouă comune gălăţene vor fi cadastrate integral cu fonduri externe nerambursabile, prin POR 2014-2020. Pentru primele şase (Şendreni, Iveşti, Vânători, Frumuşiţa, Bereşti-Meria şi Munteni), ANCPI a iniţiat deja procedura de licitaţie („Probabil că astăzi anunţurile au apărut deja pe SEAP” – Radu-Codruţ Ştefănescu), iar pentru celelalte trei (Barcea, Independenţa şi Lieşti), procedurile de achiziţie vor începe în septembrie.

Citit 5271 ori Ultima modificare Vineri, 19 Aprilie 2019 10:05

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.