A început amenajarea piaţetei la Policlinica cu Plată

A început amenajarea piaţetei la Policlinica cu Plată
Evaluaţi acest articol
(21 voturi)

Pe terenul viran de lângă Policlinica cu Plată, rămas după demolarea scheletului Arenei de Box, au început lucrările de amenajare a Piaţetei „Florilor de Tei”. Este numele pe care consilierii locali l-au votat pentru proiectul iniţiat de primarul Ionuţ Pucheanu care a dat ordinul de începere a lucrărilor: ”Vom amenaja o zonă de relaxare modernă, cu spații verzi, arbuști ornamentali, alei de acces, iluminat public modern și bănci pentru odihnă”, spune edilul-şef. Piaţeta va avea şi nouă locuri de parcare a autoturismelor.

Aşa cum aţi putut citi în ziarul „Viaţa liberă”, contractul de 449.413 de lei cu TVA, pentru proiectarea şi amenajarea piaţetei a fost atribuit în urmă cu un an Asocierii Rovis Lider SRL & ATU Consulting SRL, iar durata lucrărilor este de 90 de zile. Demararea investiţiei a fost condiţionată de obţinerea avizelor necesare, în condiţiile în care Policlinica este monument de patrimoniu. Pentru acest proiect, Primăria a mai încheiat un contract de 8.499 de lei fără TVA cu firma Nasi STL, pentru studiul de soluţii necesar devierii unor reţele electrice situate pe amplasament, iar studiul de fezabilitate, studiul geotehnic şi documentaţiile viitoarei piaţete au fost realizate de Urban Scope SRL, pentru 39.000 de lei fără TVA.

Citit 7290 ori Ultima modificare Vineri, 24 Mai 2019 00:32

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.