Grădina de Vară ”Central” ar putea fi redată Galaţiului

Grădina de Vară ”Central” ar putea fi redată Galaţiului
Evaluaţi acest articol
(16 voturi)

Sticle de plastic, cutii de iaurt, borcane, jucării stricate, pungi împrăştiate, pantofi desperecheaţi, câini derutaţi, cam asta se află în Grădina de Vară “Central”. Un fel de groapă publică de gunoi, situată chiar în centrul oraşului, în vecinătatea Parcul Eminescu.

Scaunele, martore la atâtea evenimente fericite, dar mai ales nefericite, de-a lungul perioadei în care au stat în paragină, sunt încă îndreptate către scena pe care au urcat zeci de generaţii de copii, la sfârşit de an şcolar. Printre ele au crescut plante sălbatice, devenite stăpâne pe terenul lăsat la voia întâmplării.

Au apus demult vremurile când încă ne puteam bucura de vizionarea unui film sub cerul înstelat al nopţilor de vară, iar cei care au avut acest privilegiu privesc cu regret către cabina de bilete devastată.

Astăzi se mai poate ajunge la scenă doar prin escaladarea gardului închis bine cu lacăte, nicidecum prin entuziasmul spectatorului dornic de aplauze. Beneficiem de tehnologie modernă, în sălile moderne de cinema, dar parcă ne-ar pica bine şi nişte spectacole de vară.

RADEF, obligată să predea amfiteatrul

Autorităţile gălăţene au încercat în repetate rânduri transferul din proprietatea statului în cea a domeniului public local al cinematografului în aer liber, administrat de Regia Autonomă de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor - RADEF Româniafilm. Ultimele spectacole au avut loc în 1991, iar de 28 de ani gălăţenii tot speră la repunerea în circuit a spaţiului.

La sfârşitul anului trecut, după o luptă acerbă în instanţă, Primăria municipiului Galaţi a obţinut o soluţie favorabilă de la Curtea de Apel Galaţi. " Admite cererea formulată de reclamantă şi, în consecinţă (...) constată că s-a produs transferul dreptului de proprietate asupra cinematografelor Ţiglina, Doina, Dacia, Flacăra şi Grădina de Vară, din proprietatea privată a statului în proprietatea publică a UAT Municipiul Galaţi şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Galaţi. Obligă pârâta RADEF "Româniafilm" la predarea cinematografelor Ţiglina, Doina, Dacia, Flacăra şi Grădina de Vară Central, precum şi a bunurilor mobile aflate în inventarul acestora (...)".

Regia a atacat însă hotărărea, urmând să fie stabilit un nou termen pentru procesul care se va judeca la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Cu toate acestea, din câte se pare, şansele sunt de partea Primăriei şi, în acelaşi timp, de partea gălăţenilor care nu au încetat să viseze la un spectacol în aer liber.

Citit 6121 ori Ultima modificare Vineri, 07 Iunie 2019 13:31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.