înfloresc salcâmii – ce înalt,/ ce adânc şi ce frumos rimează
eu(l) meu bătrân cu celălalt/ pur şi simplu şi rămas acasă !!!
şi atunci şi-acolo înfloreau/ negreşit, liturgic – parcă ieri-i
când – cutremurat – ştiam că vreau/ să învăţ miracolul tăcerii
şi să scriu curat, direct pe cer/ şi pe (ne)murirea de sub talpă:
doamne, nu-i nimica efemer/ într-această simfonie albă,
nu-i nimica mai adevărat/ decât astă laică minune –
sub salcâmul vechi sunt fermecat,/ ştiu de ce, însă nu pot a spune !!!
îmi tresare inima şi îmi/ aminteşte – cu desăvârşire –
cum într-o pădure de salcâmi/ (n)-am crezut că mi se dă iubire !!!
îmi rămâne-n suflet şi în gând/ cum rămân eroii într-o carte –
înfloresc salcâmii pe pământ.../ şi-nfloresc şi dincolo de moarte !!!
(Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou”)