Podul Galați - Giurgiulești, consolidat cu opt milioane de lei

Podul Galați - Giurgiulești, consolidat cu opt milioane de lei
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) SA, în calitate de solicitant, a elaborat și depus la finele lunii aprilie aplicația de finanțare pentru proiectul "Consolidare pod DN 2B km 149+841, peste Prut, la Galați - Giurgiulești". Inițiativa CNAIR are în vedere obținerea de finanțare nerambursabilă, alocată prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM) 2014-2020, în cadrul Axei Prioritare 2 Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate, durabil și eficient.

Practic, intenția autorității contractante este de consolidare a podului pe o lungime de 125,2 metri, cu viteza de proiectare de 90 km/h, ceea ce ar însemna o reducere a timpului de călătorie pentru marfă pe rețeaua rutieră cu minim 5 la sută.

Valoarea totală a proiectului este de circa 7,99 milioane lei și va fi finanțat prin POIM 2014-2020, cu 85 la sută contribuție a Uniunii Europene, din Fondul European de Dezvoltare Regională, adică 5,71 milioane de lei, 15 la sută reprezintă contribuție proprie în valoare de un milion de lei, restul fiind cheltuieli neeligibile, inclusiv TVA. 

Citit 4197 ori Ultima modificare Joi, 14 Mai 2020 22:44

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.