Parcul Rizer va fi preluat de Consiliul Judeţean

Parcul Rizer va fi preluat de Consiliul Judeţean
Evaluaţi acest articol
(17 voturi)

Parcul Rizer, în care se construieşte sediul futurist al Muzeului de Artă Vizuală, va fi preluat de către Consiliul Judeţean Galaţi, dacă şi aleşii locali şi judeţeni vor fi de acord. Parcul ar urma să fie administrat de Muzeul de Artă Vizuală, a anunţat preşedintele Consiliului Judeţean, Costel Fotea. Intenţia autorităţilor este de a-l amenaja în aşa fel încât să poată găzdui expoziţii în aer liber, dar fără ca zona de joacă şi destinaţia de parc de relaxare şi promenadă să fie afectate.

Reamintim că Parcul Rizer a fost modernizat cu fonduri europene în perioada septembrie 2011 - aprilie 2013. O modernizare discutabilă, în condiţiile în care proiectul părea făcut de însuşi Dorel: iniţial nu fuseseră prevăzute rigole, deci apele pluviale urmau să se scurgă direct în Grădina Publică, amfiteatrul a avut nevoie de dale înierbate pentru ca spectatorii să nu stea cu picioarele în noroiul produs de aspersoare! În schimb, cei 115 stâlpi, amplasaţi din cinci în cinci metri, prevăzuţi cu 250 de corpuri de iluminat, "plantaţi" în Parcul Rizer, surprind şi acum.

Citit 3201 ori Ultima modificare Miercuri, 05 August 2020 18:11

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.