Ultima ședință a CJ a avut loc pe esplanada instituției

Ultima ședință a CJ a avut loc pe esplanada instituției
Evaluaţi acest articol
(19 voturi)

Ultima ședință din actualul mandat al Consiliului Județean Galați s-a desfășurat, într-un cadru festiv, pe esplanada instituției din strada Eroilor nr. 7B.

Nu ne rămâne decât să reamintim cititorilor că acest mandat al ”legislativului” județean a însemnat investiții de circa 1,5 miliarde lei, dintre care 1,12 miliarde de lei reprezintă fonduri europene accesate în cadrul diferitelor programe de finanțare. Discutăm aici de reabilitarea și modernizarea a peste 300 de kilometri de drumuri județene, de lucrările de pe centura mică a Galațiului, dar și de investiții în unitățile sanitare de circa 70 de milioane de euro. De asemenea,  proiectele din zona de cultură și agrement s-au concretizat printr-un nou sediu al Muzeului de Artă Vizuală (aflat în lucru), investiție de circa 6,5 milioane de euro, sera de plante exotice de la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii, noul proiect pescăresc de la Zătun, sau viitorul parc de aventură din pădurea Gârboavele. În fine, dar nu în cele din urmă, discutăm despre Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor, proiect de 104 milioane de euro care a început să prindă și contur fizic.

Revenind în actualitate, pe ultima ordine de zi a Consiliului Județean din mandatul 2016-2020 s-au aflat alte proiecte de hotărâri. Dintre acestea, am remarcat noi preocupări privind lupta împotriva pandemiei de Covid-19. Mai exact, acordul de parteneriat între UAT Județul Galați – lider de proiect și Spitalul de Pneumoftiziologie Galați și Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Galați – parteneri, în vederea implementării în comun a proiectului „Creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare Covid-19 în județul Galați a fost aprobat, la o valoare totală de peste 47 de milioane lei. Totodată, a fost aprobat un alt acord de parteneriat, de această dată, între Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Sf. Cuvioasă Parascheva” Galați – lider de proiect și UAT Județul Galați și Spitalul Municipal „Anton Cincu” Tecuci – parteneri, cu o valoare de aproape 34,5 milioane lei. Creditele bugetare şi creditele de angajament, în limita sumei necesare finanţării valorii corespunzătoare activităţilor din proiect, vor fi alocate din bugetul UAT Județul Galați și se vor asigura toate resursele financiare necesare implementării proiectului în condițiile rambursării/decontării ulterioare a cheltuielilor din instrumente structurale.

Citit 3108 ori Ultima modificare Joi, 17 Septembrie 2020 21:52

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.