În urma modificării Codului administrativ, Galațiul va avea prefect desemnat de USR

În urma modificării Codului administrativ, Galațiul va avea prefect desemnat de USR
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Negocierile politice ale formațiunilor politice aflate în arcul guvernamental au condus la o reîmpărțire a funcțiilor de prefect și subprefect la nivel național. Conform informațiilor noastre, în urma ultimelor discuții de luni seară, liderii coaliției au stabilit că în București și în 13 județe, printre care și Galațiul, Alianța USR-PLUS va fi cea care va numi prefecții.

Deputatul USR-PLUS Bogdan Rodeanu, liderul local al USR, ne-a confirmat faptul că la Galați, propunerea pentru funcția de prefect va fi făcută de către alianță. ”Criteriile care vor sta la baza propunerilor ce vor fi înaintate către primul-ministru vor avea la bază experiența relevantă în administrație, competența și verticalitatea”, a mai precizat deputatul USR-PLUS pentru ”Viața Liberă”, fără a dori să facă o nominalizare la acest moment. Bogdan Rodeanu a menționat și faptul că funcțiile de prefect în județe sunt delimitate clar și în cadrul Alianței USR-PLUS. Astfel, USR ar urma să facă propunerile pentru județele Argeș, Bacău, Brăila, Galați, Gorj, Ialomița, Maramureș, Suceava și Timiș, iar PLUS la Buzău, Harghita, Tulcea, Vaslui și în Capitală.

Pe de altă parte, liberalilor le revin 23 de prefecturi: Alba, Bihor, Bistrița, Botoșani, Brașov, Caraș-Severin, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Hunedoara, Iași, Ilfov, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Teleorman, Vâlcea și Vrancea. UDMR a revendicat judeţele Arad, Cluj, Covasna, Satu Mare şi Sălaj.

Toate acestea se petrec în contextul în care, recent, Guvernul a modificat Codul administrativ referitor la statutul prefectului şi subprefectului, aceste funcţii urmând să fie unele de demnitate publică. Cei care vor fi numiți în funcțiile de prefecți vor putea fi membri de partid.

Citit 1989 ori Ultima modificare Marți, 09 Februarie 2021 17:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.