Achiziția unui aparat performant pentru investigații și imagistică la Spitalul pentru Copii şi refacerea sistemului rutier și regenerarea urbană a cartierelor Aurel Vlaicu I, II și Siderurgiștilor, proceduri lansate de Primăria Galaţi în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, sunt, în prezent, suspendate. Motivele ne-au fost explicate de administraţia locală, în urma solicitării de informaţii pe care i-am adresat-o.
Potrivit Primăriei, în cadrul procedurii pentru "Achiziție instalație RX cu 2 posturi de grafie și 2 detectori în cadrul proiectului Reabilitare, modernizare, extindere și dotare Compartiment Primiri Urgențe - Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii «Sf. Ioan»" Galați" a fost depusă o contestație. Iar Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a emis o decizie de suspendare a licitației. "Astfel, până la luarea unei decizii de către CNSC, licitația rămâne suspendată", precizează Primăria. În acest caz, vorbim despre un cotract de 1.358.284 de lei fără TVA, pentru care ofertele erau aşteptate până pe 12 aprilie 2021.
În ceea ce priveşte contractul pentru lucrări de "Refacere sistem rutier și regenerare urbană cartierele Aurel Vlaicu I, II și Siderurgiștilor", au fost solicitate clarificări din partea potențialilor ofertanți. "După emiterea acestor clarificări, în cel mai scurt timp, se va relua licitația, conform procedurilor legale, cu precizarea că se va decala termenul-limită de depunere a ofertelor", explică Primăria. Reamintim că valoarea contractului de lucrări se ridică la 35.256.451 de lei, iar ofertele aveau dată-limită de depunere 29 martie 2021.