Continuă investițiile pe fonduri europene ale Consiliului Județean

Continuă investițiile pe fonduri europene ale Consiliului Județean
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Propunerea de buget a Consiliului Județean (CJ) Galați pentru anul în curs, aflată în prezent în consultare publică, prezintă o estimare a veniturilor până la suma de 672,16 milioane de lei, ceva mai puțin decât în anul 2020, când execuția bugetară efectivă a veniturilor instituției a fost de 677,81 milioane de lei. Din totalul anului 2021, mai bine de două treimi, mai exact 455,53 milioane de lei, ar urma să revină secțiunii de dezvoltare, iar restul de 216,63 milioane de lei celei de funcționare.

Privind zona de continuare a investițiilor deja începute pe programele de finanțare cu fonduri europene nerambursabile, am identificat o serie de alocări semnificative pentru aceste proiecte și în anul 2021. Astfel, cele mai însemnate sume se află în dreptul Sistemului de management integrat al deșeurilor (SMID) din județ, în valoare de 117,713 milioane de lei, iar alte 89 milioane de lei sunt destinate continuării lucrărilor de reabilitare și modernizare pe șase drumuri județene.

Variantei de ocolire a municipiului Galați, DJ 251M, mai cunoscută sub denumirea de Centura mică, i-ar reveni 66,357 milioane de lei, iar pentru lucrările în derulare în vederea creșterii eficienței energetice la Spitalul Clinic Județean de Urgență fondurile europene alocate sunt de 23,852 milioane de lei. Tot la unitatea sanitară fanion a județului, pentru extinderea UPU sunt prevăzute 4,555 milioane de lei, iar pentru lucrările de la ambulatoriul de specialitate, 6,871 milioane de lei. Rămânând în zona investițiilor în sănătate, extinderea ambulatoriului de la Spitalul de Pneumoftiziologie ar urma să beneficieze de 6,301 milioane de lei, iar Spitalului Orășenesc din Târgu Bujor îi revin 7,894 milioane de lei, din care 6,871 milioane de lei pentru extinderea și modernizarea ambulatoriului, iar diferența pentru creșterea eficienței energetice.

În fine, pe segmentul cultural și de divertisment, pentru reabilitarea fostei Farmacii Ținc sunt alocate 2,232 milioane de lei, la Casa Cuza Vodă - 1,915 milioane de lei, alte 1,646 milioane de lei urmând a fi destinate lucrărilor de amenajare ale parcului de aventuri Escapeland din Pădurea Gârboavele, cu mențiunea că toate aceste valori reprezintă strict finanțarea externă nerambursabilă.

Bugetul CJ Galați a fost pus în consultare publică în data de 24 martie, iar aprobarea acestuia este foarte posibil să aibă loc în viitoarea ședință ordinară a instituției

Citit 1297 ori Ultima modificare Luni, 12 Aprilie 2021 20:52

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.