Alte șase milioane de lei pentru PNDL

Alte șase milioane de lei pentru PNDL
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a virat, la finele lunii trecute, suma de 385.213.702,84 lei, în vederea decontării facturilor pentru 573 de obiective de investiții realizate prin etapele I și II ale Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL).

În județul Galați, municipiul Tecuci, orașul Târgu Bujor, dar și alte zece comune se află pe lista unităților administrativ-teritoriale ce au beneficiat de aceste viramente, fiind, vorba, în total, de puțin peste șase milioane de lei. De altfel, Tecuciul și comuna Tulucești au primit și cele mai consistente sume, de peste un milion de lei, în timp ce și la Drăgușeni, alocările se apropie de același prag. Celelalte localități beneficiare de decontări pentru PNDL din județ sunt: Târgu Bujor, Bălăbănești, Cavadinești, Cudalbi, Gohor, Oancea, Smârdan, Valea Mărului și Vlădești.

Citit 1685 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.