Ce imobile din Galaţi vrea să cumpere administraţia locală în 2022
Foto: Marian Calestru

Ce imobile din Galaţi vrea să cumpere administraţia locală în 2022
Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

"Achiziţie imobil strada Domnească nr. 97-99" şi "achiziţie imobil strada Brăilei nr. 35" sunt prevăzute în proiectul bugetului Galaţiului pentru 2022, aflat încă în dezbatere publică. Imobilul de pe strada Domnească nr. 97-99 nu este altul decât terenul pe care se află Sala de festivităţi a Liceului de Artă "Dimitrie Cuclin", pentru achiziţia căruia s-au alocat bani şi în bugetul anului 2021. Pe strada Brăilei nr. 35 se află fostul sediu al BCR, iar Primăria a pus ochii pe el pentru că şi l-ar dori pentru Direcţia de Taxe şi Impozite Locale.
Cumpărarea terenului de sub sala de festivităţi a Liceului de Artă reprezintă o necesitate deoarece, aşa cum aţi putut afla din ziarul "Viaţa liberă", proprietarul lui a obţinut în primă instanţă demolarea clădirii, dar şi plata chiriei din 2018 până în prezent. Dacă în bugetul anului trecut a fost alocată, în scopul achiziţiei imobilului, suma de 1.500.000 de lei, iată că, în bugetul acestui an, suma a fost majorată la 1.837.000 de lei. Decizia cumpărării ar putea fi luată la următoarea şedinţă a Consiliului Local, fiind pregătit un proiect de hotărâre în acest scop.
Pentru achiziţia imobilului de pe strada Brăilei nr. 35 este prinsă în buget, la capitolul "Autorităţi publice şi acţiuni externe", suma - deloc neglijabilă - de 6.500.000 de lei. Potrivit datelor noastre, autorităţile cred că fostul sediu al BCR este potrivit pentru Direcţia de Taxe şi Impozite. Numai că decizia achiziţiei va fi luată, tot prin vot, de consilierii locali.

Citit 6661 ori Ultima modificare Miercuri, 26 Ianuarie 2022 00:36

1 comentariu

  • postat de O casa a casatoriilor...
    Marți, 25 Ianuarie 2022 11:30
    204.14.72.***
    Poate găsiți un loc, o casa adecvate pentru oficierea căsătoriilor.
    Si nu cum este acum printre blocuri si tramvaie.
    Mai mare rușinea !
    5
    20
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.