4 aprilie 2022, data de începere a Variantei de Ocolire Galaţi

4 aprilie 2022, data de începere a Variantei de Ocolire Galaţi
Evaluaţi acest articol
(18 voturi)

„Data de începere pentru obiectivul «Proiectare şi execuţie Varianta de Ocolire Galaţi» este 4 aprilie 2022”, scrie negru pe alb într-o notificare transmisă Asocierii SA&PE Construct SRL - SC Spedition UMB SRL - SC Tehnostrade SRL, cu care Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a încheiat contractul de realizare a investiţiei.

Aşa cum aţi putut citi în ziarul „Viaţa liberă”, la finele lunii august 2021, Muzeul Olteniei Craiova, unul dintre subcontractanții asocierii care va proiecta și construi marea centură ocolitoare a Galațiului, şi-a început misiunea în orașul nostru. Şi asta deoarece şantierul de lucrări este precedat de unul arheologic. Specialiştii au făcut sondaje pe traseul de 33,6 pentru a descoperi eventualele situri arheologice şi vor asigura supravegherea arheologică pe toată perioada lucrărilor.

Marea centură ocolitoare ar urma să lege Giurgiuleştiul de localităţile Vânători şi Traian și ar trebui să fie gata, conform ultimelor date din „Stadiul proiectelor de infrastructură”, pe 26 august 2026. Contractul are o valoare de 705.282.636,69 de lei fără TVA.

Citit 8657 ori Ultima modificare Duminică, 06 Martie 2022 22:40

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.