Căsătoriile pe hol, ca nunta fără lăutari

Căsătoriile pe hol, ca nunta fără lăutari
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Deşi au trecut mai bine de două luni de când mirii se căsătoresc pe holul Stării Civile, aleşii locali nu au discutat de loc acest lucru * Există numeroase variante pentru noi locaţii ale Stării Civile, totul este să îţi pese îndeajuns încât să le găseşti! *

Se împlinesc aproape două luni de când îndrăgostiţii Galaţiului care doresc să îşi oficieze căsătoria o fac … pe hol, în neţărmurita indiferenţă a aleşilor locali.

Subiectul nu este nou, însă îl reluăm, cu speranţa că măcar în al 12-lea ceas consilierii locali vor conştientiza că au fost aleşi de gălăţeni, pentru gălăţeni, adică pentru a le face viaţa mai uşoară. Iar acest lucru include şi asigurarea unui spaţiu decent pentru oficierea căsătoriilor.

Pe uşa sălii în care se oficiau acestea este acum următorul anunţ: „serviciul de starea civilă nu mai dispune de sală de recepţie pentru căsătorii”. Sala mare de ceremonii, amplasată în centrul oraşului, chiar în Parcul Eminescu, este închisă mirilor, decizie a noului proprietar al clădirii, Comunitatea Elenă, care a revendicat  şi câştigat imobilul.

Cum încă primăria nu a găsit alt spaţiu mirii îşi spun „Da!” într-o mică săliţă, cea în care, altădată, ciocneau un pahar de şampanie după oficierea căsătoriei.

După semnarea certificatului de căsătorie, întreg alaiul este evacuat cu viteză din sală, pentru a face loc următorului grup de nuntaşi. Nu mai este timp nici de şampanie, nici de felicitări şi nici măcar de bomboane sau pişcoturi!

În afară de aceste tradiţii la care sunt nevoiţi să renunţe nuntaşii, nu se mai respectă nici măcar ieşirea tinerilor pe sub podul de flori. Asta, pentru că în timp ce ei ies din săliţă, pe aceeaşi uşă se strecoară următorul grup de nuntaşi…

Propuneri trăznite şi nu numai

Şi la Brăila, primăria a restituit proprietarului Casa Căsătoriilor, nunţile fiind de atunci oficiate în sala de ceremonii a Primăriei sau în Teatrul Dramatic „Maria Filotti”. Primarul Galaţiului, Dumitru Nicolae, a amintit, recent de varianta brăilenilor, spunând însă că la noi … nu se poate! De ce?, nu am înţeles…

Pe de altă parte, edilul anunţa luna trecută, că la finele lui iulie se vor finaliza lucrările la blocul A 4 de pe strada Traian, la parterul căruia se va muta Oficiul Stării Civile. Cu alte cuvinte, mirii ar putea spune „Da” acolo.

Nu ar fi o mare problemă dacă în zonă nu s-ar desfăşura cu un ritm, de melc lucrările ISPA. Cum ar putea ajunge miresele acolo, sărind peste şanţurile pline cu praf – când nu sunt pline cu nămol! – Dumnezeu ştie! Plus că şanţurile împiedică accesul autovehiculelor în zona respectivă…     

Şi viceprimarul municipiului Galaţi, Nicuşor Ciumacenco, întrebat despre această situaţie a formulat aceeaşi soluţie: mutarea la A4! A recunoscut, însă, scenariul rochiilor de mireasă pline de noroi şi alaiurile de nuntaşi cu pantofii de gală stricaţi prin şanţurile de pe Traian…

„Nu avem altă soluţie, Comunitatea Elenă nu a acceptat să se mai desfăşoare în sala mare căsătoriile, făcând excepţie doar pentru desfăşurarea şedinţelor de CL. Noi oricum, plătim chirie pentru birourile care încă îşi mai desfăşoară activitatea în clădire – naşteri, decese, căsătorii – şi pentru şedinţele CL. Cei de la comunitate nu au fost de acord să se mai desfăşoare căsătorii în sala mare, nici contra unei chirii suplimentare”, spune viceprimarul Nicuşor Ciumacenco.

„Până la urmă, ei sunt proprietarii clădirii! Primăria plăteşte chirii pentru multe alte spaţii restituite proprietarilor: şi pentru sediul de pe Cuza, la spaţiu locativ…”, a adăugat vicele.

Întrebat de alte variante, în afară de blocul A 4, Ciumacenco a avansat o idee: Parcul de Soft, de pe Faleza Dunării. Sau în holul mare, de la parter, al Prefecturii?

„Nu ştim dacă domnul prefect ar fi de acord şi dacă mirii ar nimeri să intre în Prefectură, pe lateral, că doar nu sunt vreo delegaţie de la Guvern, să intre prin faţă”, a răspuns ironic viceprimarul.

Folosirea clădirilor vechi, istorice, de patrimoniu, pentru desfăşurarea de evenimente dedicate cetăţenilor este un obicei bun care se practică în marile oraşe europene, precum Viena sau Bruxelles. De ce nu s-ar adopta şi la noi?         

Consilierilor locali nu le pasă de cetăţenii care i-au votat ?!

Mai mult de curiozitate decât cu speranţa că am putea să le suscităm interesul pentru cetăţean – având în vedere că nu este an electoral! – i-am întrebat pe câţiva dintre aleşi, la recenta şedinţă a Consiliului Local, dacă au vreo variantă pentru mirii Galaţiului.

Spre dezamăgirea noastră, niciunul din consilierii interogaţi nu a avut vreo variantă, pentru simplul motiv că … nici măcar nu aflaseră de această situaţie! Asta, deşi, repet, pe holurile clădirii – în care se desfăşoară şi şedinţele CL – este afişat mesajul despre locul căsătoriilor….       

De altfel, indiferenţa este evidentă, având în vedere că, de la începutul acestei veri, de când sala mare nu mai este folosită pentru ceremoniile civile, nici măcar un ales local nu a abordat un astfel de subiect la şedinţele CL…

Atitudine care demonstrează cât îi interesează viaţa cetăţenilor care i-au votat. Mai trist este faptul că aleşii locali nici măcar nu consideră că asta ar fi o problemă importantă…

Evident, locul de cununie nu este la fel de important precum banii pentru salariile angajaţilor, încălzirea pe timp de iarnă sau asfaltarea străzilor. Însă nici nu poţi ignora un astfel de subiect. Celor 27 de consilieri locali care urmează să se întâlnească, săptămâna viitoare, în şedinţa CL şi care ar putea discuta subiectul acesta le prezentăm şi câteva propuneri, invitându-i pe gălăţeni să vină şi ei cu altele, pe site-ul „Vieţii Libere”.

Nunţile s-ar putea oficia în Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii (în baza unui parteneriat între CL şi CJ), ori la Centrul Cultural Dunărea de Jos (pe Domnească, sau în spaţiul ocupat la parterul blocului V, din Piaţă), sau în foaierul Teatrului Dramatic, ori la Teatrul Muzical (instituţii aflate în administrarea CL), în holul mare al Prefecturii sau chiar în sala mare a Palatului Navigaţiei.

Acestea sunt doar câteva propuneri ce ar putea fi discutate, evident, dacă aleşilor locali le-ar păsa, câtuşi de puţin, de gălăţeni…

Foto: Sorin Pană, Bogdan Codrescu

Citit 1348 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.