După o decizie de sistare, hidrocentrala de la Cosmești revine în actualitate

După o decizie de sistare, hidrocentrala de la Cosmești revine în actualitate
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Într-un document public elaborat de compania Hidroelectrica SA la jumătatea acestui an, se arată că obiectivul de investiții "AHE (amenajare hidroenergetică - n.r.) a râului Siret pe sectorul Cosmești-Movileni" a fost aprobat prin HG încă din anul 1990, iar printr-o altă hotărâre de Guvern, din anul 2009, acesta a fost declarat obiectiv de utilitate publică și de interes naţional.

Conform prevederilor actului de aprobare a obiectivului de investiții, acesta urma a se realiza pe două trepte de cădere: treapta I - Cosmești, la care lucrările au fost începute în 1990 și au fost sistate începând din anul 2012 și treapta II - CHE (centrala hidroelectrică) Movileni, la care recepția de punere în funcțiune a avut loc în perioada 2008 (grupurile mici) - 2009 (grupurile mari).

Investiția a fost aprobată cu scopul de a valorifica potențialul hidroenergetic al râului Siret pe un sector de circa 25 de kilometri lungime, prin realizarea a două centrale hidroelectrice cu o cădere brută totală de 2x12 metri și un debit instalat de 380 mc/s, respectiv, 369 mc/s, asigurând, totodată, debitele necesare pentru irigații și alimentări de apă, atât pentru sectorul amonte, cât și pentru cel din aval.

Printr-o decizie a Directoratului Hidroelectrica din iunie 2018, a fost numită o comisie internă care să efectueze analiza financiară și calcule de rentabilitate și eficiență tehnico-economică pentru obiectivele de investiții cu funcțiuni complexe, iar proiectul de investiții "AHE a râului Siret pe sectorul Cosmești-Movileni" a fost analizat din punct de vedere al impactului tehnico-economic în perioada 2018-2019. Ca urmare a acestei analize, în cadrul studiului de fezabilitate proiectantul conchide necesitatea sistării și pe viitor a lucrărilor de bază la treapta I - CHE Cosmești.

Cu toate acestea, conform Notei de fundamentare a unei noi hotărâri de Guvern, în contextul crizei energetice generate, la nivelul Uniunii Europene, de războiul ruso-ucrainean, Comisia Europeană a lansat planul de măsuri REPowerEU, având ca scop asigurarea independenței Europei față de importurile de combustibili fosili din Rusia, cu mult înainte de orizontul de timp 2030. Planul REPowerEU stabilește o serie de măsuri clare, menite să reducă rapid dependența de importurile de energie din Rusia, dar și să mărească la 45% ponderea producției de energie regenerabilă, la finalul acestui deceniu.

Între direcțiile de acțiune identificate într-un document emis de CSAT în luna octombrie, la dezvoltarea de noi capacități de producție a energiei electrice au fost identificate proiectele de investiții ale Hidroelectrica SA, considerate necesare pentru asigurarea rezilienței energetice, printre care și cel sistat privind finalizarea și punerea în valoare a AHE de pe râul Siret, în zona Cosmești-Movileni. O ordonanţă de urgenţă în acest sens a fost aprobată în ședința Executivului de miercuri, 14 decembrie.

Citit 3735 ori Ultima modificare Sâmbătă, 17 Decembrie 2022 16:01

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.