Un partid verde cu un preşedinte la fel

Un partid verde cu un preşedinte la fel
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Eugen Stamate este, de ieri, preşedintele filialei locale a Partidului Ecologist Român, după ce, în ultimele două luni a fost doar şef interimar.

În prezenţa secretarului general al PER, Vasile Stroe, Eugen Stamate s-a prezentat participanţilor la Conferinţa Judeţeană  a partidului: reprezentanţi ai Partidului Verde, ai Partidului Iniţiativa Naţională, şefii Centrului Cultural Dunărea de Jos, Muzeului de Istorie, Comisariatului Gărzii de Mediu şi Direcţiei de Culte şi Patrimoniu, reprezentanţi ai ONG-urilor, membri de partid, dar şi simpatizanţi. Eugen Stamate are 35 de ani, este economist, lucrează la propria sa firmă, iar ca hobby este fotograf…

De altfel, unele dintre fotografiile sale au ajuns chiar pe holurile Parlamentului European, acolo unde, în primăvară, eurodeputata Adriana Ţicău a organizat expoziţia fotografică „Comorile Dunării”.

„Am avut o adeziune, pe vremuri, în PSD, prin ’97-’98, dar nu am activat. Nu sunt nici funcţionar public, aşa cum ar putea crede cine m-a mai văzut la diverse activităţi ale Primăriei, făcând fotografii.

Este doar un hobby al meu. Am intrat în PER în urmă cu două luni, după care am fost numit preşedinte interimar. Când am preluat partidul, aveam trei oameni, iar acum avem 60”, ne-a declarat noul preşedinte al PER Galaţi. Eugen Stamate a evitat să prezinte o strategie clară în privinţa alegerilor, a candidaţilor sau a partidelor cu care ar putea face alianţe, spunând că „astfel de decizii se vor lua ulterior”.

Citit 1590 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.