Cât va costa renovarea fostelor cinematografe „Dacia” şi „Flacăra”

Cât va costa renovarea fostelor cinematografe „Dacia” şi „Flacăra”
Evaluaţi acest articol
(15 voturi)

În condiţiile în care finanţările atrase de Primăria Galaţi pentru renovarea fostelor cinematografe "Flacăra" şi "Dacia" abia depăşesc 2,4 şi, respectiv, 2,1 milioane de lei cu TVA, investiţiile necesare pentru salvarea celor două imobile au fost calculate la câte 12,19 milioane de lei fiecare.

Documentaţiile de avizare a lucrărilor de intervenţie şi costurile vor fi supuse votului aleşilor locali. Prin comunicate publicate pe portalul propriu, Primăria municipiului Galaţi anunţă că a semnat cu Ministerul Dezvoltării contractele de finanţare în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pentru "Renovarea energetică a imobilului din strada Henri Coandă nr. 7" (fost cinematograf "Flacăra") - 2.476.533 de lei şi, respectiv, "Renovarea energetică a imobilului din strada Oțelarilor nr. 11" (fost cinematograf "Dacia") - 2.133.722 de lei. Durata de implementare a fiecărui proiect este de câte 26 de luni, adică până în martie, respectiv, februarie 2025.

Pentru ca renovările să fie puse în operă este nevoie de aprobarea costurilor investiţiilor de către Consiliul Local, pentru ca mai apoi să fie scoase la licitaţie proiectarea şi execuţia lucrărilor. Două proiecte de hotărâre în acest sens au ajuns pe masa aleşilor locali. Chiar dacă ambele imobile sunt în paragină, condiţia lor nu este identică. Şi totuşi, proiectantul lor - firma Bia Consproiect - a calculat lucrările necesare la aceeaşi valoare.

"Flacăra" a fost incendiată

"Clădirea nu este funcţională, se află într-o stare avansată de degradare, fiind şi incendiată. A fost construită în jurul anului 1983, regim de înălțime P+1E parţial, cu o suprafață desfăşurată de 1.041 mp", se arată în documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenție la fostul Cinema "Flacăra".

Proiectul prevede: reabilitare termică a elementelor de anvelopă; recompartimentări; refacerea finisajelor interioare și exterioare; realizarea unui strat fonoabsorbant la sală; refacerea straturilor terasei necirculabile până la placa din beton armat; lucrări aferente sălilor aglomerate (capacitate 360 de locuri); instalații de apă, canalizare, electrice și termice etc.

Mai sunt cuprinse: instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice și/sau termice pentru consum propriu; sisteme de climatizare/ventilare mecanică; reabilitare/modernizare a instalațiilor de iluminat în clădiri; refacerea trotuarelor degradate; hidranţi interiori şi exteriori, cu staţie de pompare şi rezervă de incendiu în subteran.

Conform documentelor, valoarea totală a investiţiei se ridică la 12.193.094 de lei, în condiţiile în care valoarea finanţată prin PNRR este de 2.476.533 de lei. Durata de realizare ar urma să fie de 24 de luni, iar sursele de finanţare - PNRR, bugetul naţional şi bugetul local.

"Dacia"

"Momentan, clădirea nu este în exploatare. Se observă degradări nestructurale. Nu se impune consolidarea clădirii, dar se recomandă lucrări de modernizare și reabilitare termică", explică documentația de avizare a lucrărilor de intervenție pentru fostul Cinema "Dacia".

Lucrările care ar urma să fie executate cuprind: reabilitare termică a elementelor de anvelopă; refacerea finisajelor interioare și exterioare; realizarea unui strat fonoabsorbant la sală şi a unui tavan fals casetat; lucrări de modernizare a instalațiilor de iluminat; înlocuirea instalaţiei de distribuţie a apei reci şi a colectoarelor de canalizare menajeră până la căminul de branşament; înlocuirea obiectelor sanitare; reabilitare termică a sistemului de încălzire/a sistemului de furnizare a apei calde de consum; sisteme alternative de producere a energiei electrice și termice pentru consum propriu.

Fireşte, nu lipsesc sistemele de climatizare/ventilare naturală, instalații de detectare, semnalizare și avertizare în caz de incendiu, dar şi staţie de pompe şi rezervă de incendiu.

Şi în acest caz, valoarea totală a investiţiei a fost calculată la 12.193.094 de lei, în condiţiile în care valoarea finanţată prin PNRR este de doar 2.133.722 de lei. Durata de realizare a renovării a fost socotită la 12 luni, iar sursele de finanţare sunt PNRR, bugetul de stat şi bugetul local.

Citit 3275 ori Ultima modificare Vineri, 17 Martie 2023 04:33

7 comentarii

  • postat de Iancu Jianul
    Vineri, 17 Martie 2023 08:56
    5.13.195.***
    Daca statul ar lucra la privat, in 2 saptamani ar fi dat cu suturi in posterior si trecut cu litera J! Tatutzuu DUTEEE!!
    Ieri am fost la o institutie de stat sa rezolv ceva, si ma intreba pe mine ce scrie pe un act, pai intrebati colegul, dansul m-a pus sa scriu acolo exact textul. nu de capul meu.
    0
    0
  • postat de macarie banu
    Joi, 16 Martie 2023 12:27
    89.137.225.***
    nu ma mira preturile in conditiile in care la Galati,ca sa tai un arbore cat de cat mai serios Primaria cica plateste in jur de 30.000 de lei. Bai nene,fara "baietii" de la imobiliare,cu 2,5 milioane de euro cumperi una gata facuta si mobilata.Da,pe structura metalica......mai usoara,mai flexibila,m
    0
    0
  • postat de MM
    Joi, 16 Martie 2023 11:45
    5.13.203.***
    Bine, bine dupa multitudinea de amanari si suplimentari de fonduri (ca doar deh, aftfel nu se poate pe meleagurile galatene), ce obiective vor avea aceste constructii?
    Se vor face niste cinematografe de cartier moderne, unde in foaierul cinematografelor sa se gaseasca macar un chiosc alimentar unde
    0
    0
  • postat de Ady
    Joi, 16 Martie 2023 09:17
    92.86.16.***
    Resuscitari inutile, pentru niste imobile care sunt 99% moarte.
    Dacia abia isi mai tine structura.
    O renovam acum, ca sa o renovam peste alti 2 ani sau si mai bine, o lasam sa cada peste 4 ani.
    Dar banutul trebuie sa circule si sa se duca cu dedicatie in fiecare buzunar.
    Trista soarta are Gal
    0
    0
  • postat de paloma
    Miercuri, 15 Martie 2023 23:54
    5.13.144.***
    Ni se spun cheltuielile dar nu ni spune caree va fi destinatia renovarii...Mi se pare absurd ca stii cat costa dar nu stii ce cumperi !!!
    0
    0
  • postat de Terente ...din Galati
    Miercuri, 15 Martie 2023 23:04
    89.137.229.***
    Intelegem cu totii...Vreti sa renovati niste cladiri ce odinioara au avut si timpuri ceva mai bune. Dar ce calcul economic a fundamentat aceasta decizie, ca nu cred ca vor avea o destinatie cultural artistica?
    0
    0
  • postat de Terente ...din Galati
    Miercuri, 15 Martie 2023 22:34
    89.137.229.***
    Intelegem cu totii...Vreti sa renovati niste cladiri ce odinioara au avut si timpuri ceva mai bune. Dar ce calcul economic a fundamentat aceasta decizie, ca nu cred ca vor avea o destinatie cultural artistica?
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.