Noii procurori-șefi au fost validați de Klaus Iohannis

Noii procurori-șefi au fost validați de Klaus Iohannis
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretele privind numirea lui Alex-Florin Florenţa (foto - G4Media) în funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a lui Marius-Ionuţ Voineag în funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Cei doi au fost numiţi în funcţii pe o perioadă de 3 ani.

Pe 23 martie, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a anunţat că a transmis preşedintelui Klaus Iohannis propunerile sale privind numirea lui Alex-Florin Florenţa în funcţia de procuror general şi a lui Marius Ionuţ Voineag în funcţia de procuror şef al DNA, după ce aceştia au primit aviz favorabil din partea CSM. În cazul Alinei Albu, candidată la funcţia de procuror şef al DIICOT şi care a primit aviz negativ la CSM, ministrul Justiţiei a anunţat că organizează un nou interviu.

Citit 1787 ori Ultima modificare Miercuri, 05 Aprilie 2023 09:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.