Bugetarii gălățeni cu cele mai mari salarii (III)

Bugetarii gălățeni cu cele mai mari salarii (III)
Evaluaţi acest articol
(24 voturi)

Publicăm astăzi cel de-al treilea articol dedicat salariilor șefilor de instituții sau companii gălățene care depind, într-o măsură mai mică sau mai mare, de banii primiți de la bugetul de stat sau cel local. Informațiile sunt preluate din declarațiile de avere pe care aceștia sunt obligați prin lege să le depună până la data de 15 iunie a fiecărui an. Cu câteva excepții, majoritatea declarațiilor de avere sunt disponibile pe site-urile entităților respective. Am luat în calcul numai veniturile din surse bugetare, salariile și pensiile, realizate în decursul anului 2022.

Reamintim, ca și la precedentele articole, că, în momentul de față, salariul minim lunar brut pe economie este de 3.000 de lei, ceea ce înseamnă 1.898 de lei bani în mână. Înmulțit cu 12 luni, rezultă că venitul anual minim încasat în România este de 22.776 lei.

Citește și: Bugetarii gălățeni cu cele mai mari salarii (I)

                 Bugetarii gălățeni cu cele mai mari salarii (II)

                 

Cât se câștigă oficial în vămi

Numit în funcția de director executiv al Direcției Regionale Vamale Galați în ianuarie 2023, Petrică Munteanu are în declarația de avere pe anul trecut veniturile înregistrate la birourile vamale de la Giurgiulești și Oancea. Acestea au fost de 79.582 lei (șef birou vamal) și 22.130 lei (inspector vamal).

Pe raza Galațiului activează patru birouri vamale de frontieră (BVF), ale căror șefi au declarat venituri anuale variind între 96.000 și 125.000 de lei. Astfel, Adrian Dumitriu (șef BVF Oancea) a avut, conform declarației de avere, venituri de 76.106 lei (de la Autoritatea Vamală Română) plus 21.143 lei (de la DGRFP Galați). Dorin Ciprian Nistor (BVF Giurgiulești) a avut salarii de 78.524 lei (Direcția Regională Vamală Galați) și 26.175 lei (DGRFP). Marius Istrate a fost numit abia în acest an șef al Biroului Vamal de Frontieră din Zona Liberă Galați. Predecesoarea sa în funcție, Emilia Rusu, a avut în anul 2022 salarii de 76.253 lei (DRV) plus 20.512 (DGRFP). Iar Mimi Panait (BVF Galați) a declarat salarii anuale totalizând 99.317 lei (de la DRV Galați).

Costel Fotea a ”pierdut” 1.000 de lei!

Președintele Consiliului Județean (CJ) Galați, Costel Fotea, este, surprinzător, ușor sub nivelul salarial din 2021, declarația sa de avere prezentând un venit net încasat de 164.286 de lei, în scădere cu circa 1.000 de lei față de anul precedent. La rândul său, vicepreședintele Doina Cucu a trecut în declarația sa de avere un salariu de 146.196 de lei, în vreme ce Mitică Sandu, ales recent în funcția de adjunct al instituției din strada Eroilor nr. 7, a menționat doar o indemnizație de 15.890 de lei. Acesta din urmă este însă om de afaceri și pensionar MAI (46.464 de lei în 2022). Numită administrator public în acest an, Camelia Epure a obținut în 2022 un salariu de 150.734 de lei, în calitate de director executiv, iar secretarul general al CJ, Ionel Coca, a câștigat 116.151 lei. Consultând portalul instituției, am identificat o medie salarială anuală de 70-80.000 lei, în cazul consilierilor superiori, în principiu, cea mai înaltă funcție de execuție din administrația publică.

În ceea ce privește veniturile conducerii din Instituția Prefectului, acestea au fost deja abordate de cotidianul nostru: Ce averi dețin șefii de la Prefectura Galați.

În plus, primarul tecucean Lucian Costin se menține la un nivel salarial de aproximativ 116.000 de lei, veniturile acestuia din 2022 fiind întregite de sumele obținute din chirii.

Salarii de top și la unele societăți din subordinea Consiliului Local

La rândul său, directorul general al Zonei Libere Galați, Cătălin Cojocaru, a declarat venituri din salarii în valoare de 107.052 lei. Mult mai puțin decât acesta a avut directorul general al Parcului Industrial, Cristian Udriș: 77.220 de lei. Declarația de avere a lui Cristian Udriș nu am găsit-o pe site-ul Parcului Industrial, cum ar fi fost de așteptat, ci, prin ricoșeu, pe portalul Zonei Libere, companie la care este membru în Consiliul de Administrație.

Atât Zona Liberă, cât și Parcul Industrial sunt firme aflate în subordinea Consiliului Local Galați. Cum tot în subordinea CL-ului se găsesc și două societăți ale căror servicii îi nemulțumesc foarte mult pe gălățeni, iar comentariile de pe site-ul „Vieții libere” sau de pe rețelele sociale stau mărturie în acest sens: Transurb (care se pare că folosește orice prilej ca să treacă la programul de vară) și Gospodărire Urbană („responsabila” cu bălăriile din oraș).

La aceste două societăți, salariile managerilor sunt de top. Directorul general al Transurb, Ghiță Paraschiv, a declarat pentru 2022 salarii totale de 133.980 de lei, în timp ce șeful de la Gospodărire Urbană, Dragoș Magearu, a încasat 154.142 de lei numai din salarii.

Precizările redacției

Nu este în intenția noastră de a declanșa o vânătoare de vrăjitoare contra bugetarilor bine plătiți de la stat, ci mai degrabă de a-i motiva să ofere servicii la o calitate conformă cu nivelul salariilor pe care le primesc. Mai mult, la redactarea articolelor privind veniturile bugetarilor am folosit informații publice, disponibile online și gratuit pentru absolut toată lumea. Așa cum noi am putut consulta aceste date, la fel pot face și cititorii noștri. Așteptăm sugestii relevante pe acest subiect pe adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Citit 7769 ori Ultima modificare Miercuri, 09 August 2023 21:54

13 comentarii

  • postat de Galateanu
    Vineri, 11 August 2023 12:10
    5.13.130.***
    Stimate domn Luca
    Va rog sa publicați și cele mai mici salarii din instituțiile din Galați...
    Mi se pare normal ca cetățenii din Galați sa cunosca și cealaltă față a medaliei...dacă tot ar trebui sa fie transparență...
    0
    0
  • postat de Stefan
    Miercuri, 09 August 2023 18:44
    5.14.143.***
    Toți care au slujit sistemele politice corupte din Romania au fost răsplătiți cu un loc călduț de bugetar.
    0
    0
  • postat de Fjord2
    Miercuri, 09 August 2023 16:33
    146.70.103.***
    D-le cetățean, as dori sa discut cu persoane care nu dețin carnet de membru de partid/simpatizanți! Lăsați comentariile și pregătiți-va de împărțit ulei/făina. Contributivitatea de care vorbiți dvs, depinde de OUG-urile din ultima vreme datorită contextului “internațional”. Va salut cu stima!
    0
    0
  • postat de cetățean
    Miercuri, 09 August 2023 15:57
    178.138.35.***
    Fjord 2....ți s-a zis bine că ești aerian...pensie doar pe contributivitate de 20.000 lei nu există.la ortografie nu știu cu ce deranjeaza pauza...te-a citit bine contribuabil.și ai susținători de teapa ta... pierde-vară probabil.
    0
    0
  • postat de Fjord2
    Miercuri, 09 August 2023 15:32
    37.120.203.***
    @Contribuabil, discuția era referitoare la diferența dintre mediul public și privat, referitor la cât de pregătit sunt, nu-ți pot susține cauza datorită limitei de 300 caractere. Ai pensie pe contribuție de 10000-20000ron? Salutari! Ca mic sfat, fără spatiu intre cuvânt si semnul exclamării (!)
    0
    0
  • postat de contribuabil
    Miercuri, 09 August 2023 14:34
    86.124.200.***
    @Fjord..2 etc :sunt pensionar doar pe contributie ! ma intreb daca tu contribui la taxe si impozite si daca ai vreo pregatire ! esti in afara realitatii ! compara salariile in diferite medii si pregatire... nu sari ca arculetul... esti aerian la viata actuala.
    0
    0
  • postat de dgi
    Miercuri, 09 August 2023 11:13
    81.196.245.***
    Daca titlul specifica "bugetari", vorbiti de bugetari. Se face confuzie intre bugetari, platiti din bugetul de stat si angajati in societati comerciale cu venit propriu. Poate ar trebui clarificata odata aceasta confuzie. Corect ar fi trebuit ca titlul sa poarte numele "Sefii galateni cel mai bine".
    0
    0
  • postat de Fjord2
    Miercuri, 09 August 2023 10:52
    146.70.17.***
    Pentru contribuabil, sunt de părere ca tu faci parte din categoria acestora cu salarii de 4, 5 ori peste media naționala, in locul tău as păstra o oarecare decenta. Avem mai sus 2 directori numiți clar, pe axa politica, fac referire la Zona liberă și Gospodărie urbană (pe “șleau”) boscheții cât casa
    0
    0
  • postat de Cristi
    Miercuri, 09 August 2023 10:14
    5.2.209.***
    In cea mai saraca si needucata zona a Romaniei, cei ce impart, impart tot la neamuri, rude si afiliati de partid, fie Africa, fie zona GL-BR-VS-VN vorbim despre aceleasi lucruri, coruptie si saracie. Mai putin la cei ,,norocosi'' din institutiile publice care isi maresc salariile dupa cum vor.
    0
    0
  • postat de PNRR cu condiția, nu mai furați
    Miercuri, 09 August 2023 08:58
    109.166.131.***
    În 15 ani de apartenență la UE, România a primit fonduri europene de 62 miliarde euro și a plătit 21 miliarde de euro la bugetul UE, perioadă de timp 2007-2021 Deci România a rămas la buzunar cu 41 miliarde de euro, la PIB, cu rezultatele de azi, dezastru ,,gaură'' la PIB-ul României, furați.
    0
    0
  • postat de Primus inter pares
    Miercuri, 09 August 2023 03:51
    109.166.128.***
    Sa dea Bunul Dumnezeu ca din 2024 Pucheanu F. sa ne facă curat în municipiul Galați din postura de șăf la Ecosal
    0
    0
  • postat de contribuabil
    Marți, 08 August 2023 22:45
    86.124.200.***
    deja sunteti penibili. atat timp cat un functionar public are cam 72000 anual cat ati vrea sa aiba cei cu functii de conducere ??? sunt infirmiere care ajung la 50000 anual..... voi reporterii VL ce venit aveti ???
    0
    0
  • postat de Mihnea
    Marți, 08 August 2023 21:29
    5.13.223.***
    Dar PANA ACUM CE S-A MATERIALIZAT din partea voastra ??? ACUM aratati cu DEGETUL ????? Sau BAGATI BATUL PRIN GARD ?????
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.