Măşti şi echipamente de protecţie împotriva COVID-19, primite cu mare întârziere de Primăria Galaţi

Măşti şi echipamente de protecţie împotriva COVID-19, primite cu mare întârziere de Primăria Galaţi
Evaluaţi acest articol
(25 voturi)

Nu mai puţin de 65.000 de măști şi 5.300 de perechi de mănuși au fost distribuite, din octombrie 2023, în școli din municipiul Galaţi. Achiziţia de echipamente și dispozitive medicale necesare pentru protecţia împotriva COVID-19 a fost contractată în vara anului 2023 de Primăria Galaţi. Oricât de tardivă - ca să nu spunem nenecesară - ar fi, în acest moment, aprovizionarea cu asemenea echipamente, ea nu poate fi stopată, pentru că face parte dintr-un proiect cu fonduri europene atrase de municipalitatea gălăţeană.

Măști de protecție, dezinfectanți, combinezoane şi alte echipamente de protecție COVID-19, aparatură destinată dezinfecției și sterilizării aerului, dar şi echipamente și produse de curățenie fac obiectul unei achiziţii contractate de Primăria municipiului Galaţi, pentru dotarea a 48 de şcoli. Cumpărarea lor se face deoarece municipiul Galați este beneficiarul finanțării proiectului "Creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19 pentru unitățile școlare din municipiul Galați", aprobat în cadrul Programului Operaţional de Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020.

"Am primit multe, în cantităţi foarte mari"

Potrivit datelor din Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, licitaţia pentru furnizarea materialelor şi a echipamentelor de protecţie la COVID-19 a fost lansată de Primăria Galaţi în decembrie 2022 şi a fost marcată de numeroase contestaţii.

În vara acestui an s-au atribuit patru dintre cele şase loturi de echipamente şi dispozitive, iar din luna octombrie a început distribuirea către beneficiarii finali, unităţile de învăţământ.

"O serie întreagă de unități de învățământ din municipiul Galaţi au primit, în ultima perioadă, materiale destinate protecției împotriva COVID-19. Au primit foarte multe, în cantități foarte mari. Este un proiect al Primăriei. Cred că ceea ce se poate folosi acum, şi mă gândesc la dezinfectanţi, trebuie utilizaţi. Cu siguranță, pe celelalte vom încerca să le donăm, să le distribuim celor care au reală nevoie", a declarat, pentru Antena 3 CNN, prof. Adrian Silivestru, purtător de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Galați.

Conform datelor făcute publice, în Galaţi au ajuns nu mai puţin de 65.000 de măşti şi 5.400 de perechi de mănuşi!

Şi mai urmează…

Spunem asta pentru că, potrivit datelor din portalul achiziţiilor publice, "prin proiect se urmărește dotarea a 48 unități de învățământ preuniversitar de stat din municipiul Galați cu echipamente de protecție/ dispozitive medicale, în special, dar fără a fi limitate la măști de protecție, dezinfectanți, combinezoane, aparatură destinată dezinfecției și sterilizării aerului de tipul nebulizatoarelor".

Conform datelor din portalul achiziţiilor publice, s-au atribuit loturile pentru: măşti de protecţie - ofertant câştigător Dolex Com, valoarea contractului fiind de 197.847 de lei fără TVA; aparatură destinată dezinfecției și sterilizării aerului de tipul nebulizatoarelor - ofertant câştigător Andcor, valoare contract 976.587 de lei fără TVA; echipamente de protecţie - ofertant câştigător Lime Medicals SRL, valoare contract - 43.727 de lei fără TVA; alte echipamente și produse de curățenie - ofertant câştigător Cleanexpert Shop SRL, valoare contract 194.851 de lei fără TVA.

Figurează ca fiind încă în desfăşurare procedura pentru dezinfectanți şi a fost anulată, reluată individual şi, din nou, anulată licitaţia pentru dispensere.

Ce spune Primăria Galaţi

"Este vorba despre proiectul «Creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19 pentru unitățile școlare din municipiul Galați», finanțat integral prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, proiect demarat chiar în vara anului 2020, dar procedurile privind contractarea, apoi achizițiile au durat foarte mult. Proiectul prevedea achiziția de materiale (substanțe dezinfectante, săpun, măști etc.) pentru a putea aplica masurile sanitare de protecție minime în unitățile de învățământ. Nerespectarea clauzelor contractuale ar conduce la sancțiuni din partea Uniunii Europene, inclusiv în ceea ce privește accesarea de fonduri pe viitor", ne-a transmis administraţia locală.

Citit 3270 ori Ultima modificare Marți, 28 Noiembrie 2023 22:02

13 comentarii

  • postat de IDG
    Sâmbătă, 02 Decembrie 2023 14:55
    109.166.129.***
    Lasa ca sunt bune materialele aduse pentru curatenia de iarna. Vin sarbatorile si toti sefii au nevoie de solutii de curatat gresia,faianta,inoxidabilele. Mai cu seama la aia de au apartamente noi sau vilisoare pe Domneasca. Abia scapa administrativul de pacostea achiziției aducand doar echipa.
    0
    6
  • postat de Cer
    Marți, 28 Noiembrie 2023 13:33
    78.96.85.***
    Sa meargă și individul din Galați lângă ceilalti.Cunosc părinți CARE SPALAU MASTILE CA NU SE DESCURCAU SA LE CUMPERE, AVEAU MAI MULTI COPII SI UITATI NEMERNICII CE AU FACUT. ATAT DE PROSTI INCAT CHIAR DACA SI ASTA S FOST O PISTA DE HOTIE MACAR NU LE AU DAT SPRE FOLOSINTA.
    2
    29
  • postat de Von Bergovicz
    Marți, 28 Noiembrie 2023 10:09
    109.166.129.***
    Țineai Gradina Publica închisă pe motiv că scuipă lumea pe jos. Da Primăria Galați de ce nu o închizi pe motiv că se fură pe rupte? Duce-te-ai după Cherecheș...huăăă..'arș!!!
    6
    37
  • postat de Von Bergovicz
    Marți, 28 Noiembrie 2023 10:06
    109.166.129.***
    Șmenozel...n-ai băgat și tu cumva nasu pe aici? Ceva,ceva nu ți-a ieșit și ție? Vezi că n-am uitat când vroiai sa tii Gradina Publica închisă, când s-a făcut afacerea cu " dezinfecția" când stropeai ușile oamenilor de la apartamente cu zeama chioară, etc etc. Vedem la anul...
    7
    33
  • postat de truditorul
    Marți, 28 Noiembrie 2023 09:06
    128.127.117.***
    Fratiloooor,Ma uit la stiri,si ma gandesc la tarisoara mea.la Rooohoho ...mâniiaaa si emotiunea ma copleșește.Bă ?Parcă suntem în filmele cu prosti,si noi românii in rolul principal.Orice afacere,orice realizare,sunt proaste băăăăă.Orice functionar, excroc, fuge din tară,scapa,se prescriu faptele.
    2
    35
  • postat de magis
    Marți, 28 Noiembrie 2023 08:41
    89.121.200.***
    ...si zici ca in Romania exista DNA? Si ziceti ca la Galati exista DNA? Fugi, mai, d-acilea...
    1
    36
  • postat de GIOVANY
    Marți, 28 Noiembrie 2023 08:32
    5.2.209.***
    S-au contractat in vara lui 2023! Pt ce era nevoie de ele, la doi ani de la terminarea pandemiei? Cine ar avea intereres sa fie aruncati niste bani pe ferestra! SI CE INTERES AR PUTEA AVEA CINEVA SA FIE NEPASATOR CU BANII PUBLICI FACAND CUMPARATURI INUTILE?
    1
    39
  • postat de Gălățean
    Marți, 28 Noiembrie 2023 06:56
    89.39.81.***
    Lasă că-s bune! Vine din China altă pandemie. Suntem pregătiți!
    15
    12
  • postat de Goe
    Marți, 28 Noiembrie 2023 04:33
    5.13.161.***
    Stoc de marfa procurat de o anumita firma de partid in timpul pandemiei,nevandut si gasita rezolvarea. Sifonare de bani pentru campanie .In aceste cazuri institutiile controloare nu au nimic de spus sau legile sunt facute numai pentru cei slabi ? Rusine !
    1
    34
  • postat de Geos
    Luni, 27 Noiembrie 2023 21:12
    5.13.206.***
    Vorba bancului cu deltaplanul infipt in Contimental: tara de kkt atentate de kkt.
    Am platit noi F16 si nu le-am vazut decat dupa vreo zece ani asa ca masti livrate la 2 ani dupa ce au fost comandate e un real progres.
    4
    49
  • postat de Slava Covrid!
    Luni, 27 Noiembrie 2023 20:37
    51.15.10.***
    Ați mai rămas datori de banii ăia pe care i-ați primit pentru propagandă acum 3 ani ?
    8
    38
  • postat de vio
    Luni, 27 Noiembrie 2023 20:15
    86.124.201.***
    Ete-te ! Mai intarzie si *tunurile* pesediste ! ... Aici nu se mai poate vorbi de drogatul ala, prim-motociclist, nici de ministrul USR- Voiculescu, ci e despre *lumea buna, protipendada Galatiului* ... Ca cum ar fi Pucheanu .
    6
    49
  • postat de Nicusor
    Luni, 27 Noiembrie 2023 20:04
    5.13.199.***
    CINEVA are ceva de vanzare si tot acel CINEVA trebuie sa faca ceva PROFIT. FOAMEA este mare. Vaccinuri nu are CINEVA de vanzare ???
    7
    72

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.