Legalizarea termoizolaţiilor – ultimul episod

Legalizarea termoizolaţiilor – ultimul episod
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Proceduri simplificate pentru autorizarea lucrărilor de termoizolare a blocurilor * Preţ maxim estimat de Primărie pentru toată documentaţia de autorizare – 100-200 de lei de familie * Ordinul Arhitecţilor sare în ajutorul gălăţenilor * Cine continuă lucrările fără autorizaţie, o face pe riscul lui * 1.000 de lei amenda minimă!  *

Viceprimarul PSD Nicuşor Ciumacenco a ieşit ieri la rampă împreună cu arh. Sergiu Porumboiu, preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România – Filiala Teritorială „Dunărea de Jos”, pentru a le aduce la cunoştinţă gălăţenilor ce au de făcut pentru a-şi legaliza termoizolaţiile.

Vicele a ţinut să sublinieze că intrarea în legalitate nu reprezintă un capriciu al municipalităţii, ci o obligaţie prevăzută de legislaţia construcţiilor, care se aplică pe tot teritoriul ţării. Ciumacenco a mai punctat că prin această acţiune sumele atrase la bugetul local sunt infime.

„Acest lucru era obligatoriu începând de anul viitor, de când devine obligatoriu certificatul energetic, fără de care niciun proprietar nu-şi va putea vinde apartamentul”, a subliniat Ciumacenco.

Atenţie!

Viceprimarul a subliniat că, pentru a simplifica procedurile referitoare la autorizarea lucrărilor de termoizolare a blocurilor, autorităţile au convenit să reducă documentaţia necesară atât în cazul certificatului de urbanism, cât şi a autorizaţiei de construcţie. Procedura de lucru cuprinde, potrivit lui Nicuşor Ciumacenco următoarele documente:

I.    Documentaţie Tehnică pentru Certificat de Urbanism – se depune de către Asociaţia de Proprietari/Locatari:

1.    Cerere pentru eliberare Certificat de Urbanism

2.    Ortofotoplan vizat de OCPI

3.    Plan de situaţie 1/500

4.    Memoriu tehnic propunere intervenţie

5.    Fotografii color cu situaţia existentă (faţada generală şi faţada în detaliu) la apartamentele unde s-au executat lucrări.

În acest stadiu, s-a renunţat la solicitarea extrasului de carte funciară.

II.    Documentaţia Tehnică pentru Autorizaţie de Construcţie – Intrare în legalitate şi continuare lucrări

1.    Memoriu tehnic justificativ arhitectură

2.    Fotografii color cu situaţia existentă (faţada generală şi faţada în detaliu) la apartamentele unde s-au executat lucrări

3.    Ortofotoplan vizat de OCPI

4.    Plan de situaţie 1/500

5.    Faţade existente

6.    Propunere faţade cu indicarea culorilor şi finisajelor

7.    Detaliu de termosistem pentru un apartament tip scara 1/50 (plan, secţiune, vedere) cu indicarea materialelor.

În acest stadiu, s-a renunţat la expertiza tehnică.

Arhitecţii sunt cu noi

„În urma discuţiilor purtate cu reprezentanţii Ordinului Arhitecţilor din România, filiala Galaţi, aceştia au fost de acord să-şi convoace toţi membrii pentru a recomanda tarife minimale, astfel încât costul total să nu depăşească 100-200 de lei/familie.

Reprezentanţii Inspectoratului de Stat în Construcţii şi Instituţia Arhitectului Şef din Primăria Galaţi au convenit să organizeze întâlniri comune cu asociaţiile de proprietari, pentru a le explica acestora procedura.

Pentru a evita ca funcţionarii publici să facă vreo recomandare către un anumit arhitect, o să impun ca la sediu să fie afişată lista cu toţi arhitecţii cu drept de semnătură şi care fac parte din Ordinul Arhitecţilor.

În maxim o săptămână toate asociaţiile de proprietari vor primi hârtie de la Primărie prin care li se explică foarte clar ce au de făcut inclusiv faptul că, potrivit estimărilor noastre, preţul nu ar trebui să depăşească 100-200 de lei pentru toată documentaţia care se depune la Primărie la Serviciul de Urbanism în vederea obţinerii autorizaţiei de construire.

Ei pot face cereri de ofertă la mai multe birouri de arhitecţi pentru a alege varianta cea mai convenabilă”, a declarat viceprimarul.

Momentul zero – 21 octombrie

Autorizaţia de construire se va obţine pentru întregul tronson sau bloc şi este valabilă până la 36 de luni cu posibilitate de prelungire. Cei care nu au respectat culorile prevăzute în proiect, vor trebui ca la prima lucrare de termoizolare executată de un vecin să remedieze situaţia.

Viceprimarul a mai reiterat că nu se vor da amenzi pentru lucrările deja executate dacă, până la 31 decembrie, asociaţiile de proprietari solicită certificatul de urbanism. Pentru lucrările fără autorizaţie aflate în curs, ziua de 21 octombrie când vicele a tras semnalul de alarmă privind legalizarea, constituie momentul zero. Cine continuă, o face pe riscul lui!

CITEŞTE AICI ŞI Sfatul arhitectului Sergiu Porumboiu despre termoizolaţiile făcute de gălăţeni

Citit 3384 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.