Dezbaterile VL / Căutând adevărul în războiul căldurii (AUDIO)
Foto: Foto: Sorin Pană

Dezbaterile VL / Căutând adevărul în războiul căldurii  (AUDIO)
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Pentru că ne pasă şi pentru că tremurăm în apartamente alături de toţi cetăţenii racordaţi la sistemul de încălzire centralizată, „Viaţa liberă” a organizat o masă rotundă, la care a invitat principalii responsabili în asigurarea, către populaţie, a încălzirii oraşului în sistem centralizat. Invitaţiei redactorilor „Vieţii libere” i-au dat curs: prefectul judeţului Galaţi, Paul Florea, viceprimarul municipiului Galaţi, Nicuşor Ciumacenco, directoarea Apaterm Adriana Stratulat, preşedinta filialei locale Federaţiei Aociaţiilor de Proprietari, Antoneta Gafiţuc şi consilierii locali: Mihai Manoliu (PNL), Florinel Gasparotti (PC) şi Viorel Trif (PDL), acesta din urmă deţinând şi funcţia de coordonator al filialei locale a ANRSC. De altfel, din partea acestei instituţii, la masa rotundă organizată de Viaţa Liberă, au participat preşedintele ANRSC Mircea Matei şi directorul Direcţiei Tehnice – Licenţe, Iulian Băndoiu.    

Din păcate, deşi am insistat în repetate rânduri ca şi directorul Electrocentrale, Eduard Urbanschi, să participe la întâlnirea de la "Viaţa liberă", acesta a declinat invitaţia, motivând că trebuie să ia parte la o altă şedinţă, cu primarul Dumitru Nicolae – întâlnire la care a fost şi directoarea Apaterm, Adriana Stratulat, care însă a reuşit să vină şi la dezbaterea de la ziar…  

Întrebarea simplă „de ce nu avem căldură în case şi cine este vinovat de acest lucru?” a provocat o serie de discuţii aprinse, care, nu de puţine ori, au depăşit cadrul şi tonalitatea unor dezbateri de idei. Reprezentanţii ANRSC au susţinut că Apaterm nu are în momentul de faţă nici licenţă de funcţionare şi nici un drept de a participa la vreo licitaţie pentru atribuirea serviciului de furnizare a căldurii (informaţii pe care deja vi le-am prezentat), directoarea Stratulat şi viceprimarul Ciumacenco au încercat să explice că situaţia actuală a Apaterm este rezultatul unor greşeli comune – a administraţiei locale, a conducerii societăţii, a  Guvernului -, iar consilierii locali PC şi PNL au spus că nu au ştiut cât de gravă este situaţia, în timp ce consilierul local PDL a propus şi o soluţie, publicată deja în paginile noastre: acordarea în regim de urgenţă a reţelei de termoficare, către Electrocentrale, care să livreze căldură direct gălăţenilor, fără alţi intermediari, lucru care ar conduce şi la o  scădere a preţului gigacaloriei.            

1.

În prima înregistrare prefectul judeţului Galaţi, Paul Florea explică faptul că poate face o plângere pentru abuz în serviciu împotriva celor care se fac vinovaţi de colapsul Apaterm, dar, spune prefectul, un astfel de demers ar dura 3-4 ani, o perioadă de timp foarte mare. În completare directoarea Apaterm Adriana Stratulat spune că cetăţeanul nu ar avea nici un folos într-un astfel de demers!

2.

În cea de-a doua înregistrare consilierul PC Florinel Gasparotti spune că în planul de reorganizare al Apaterm nu există un proiect de recuperare a pierderilor, evitând să răspundă dacă în şedinţele CL, aleşii locali au ridicat efectiv problema furnizării agentului termic. Totodată, Gasparotti spune că nu este momentul pentru falimentarea Apatermului. Tot aici, viceprimarul PSD al Galaţiului, Nicuşor Ciumacenco susţine că există o luptă politică între Apaterm şi Electrocentrale.  În final, preşedinta filialei locale Federaţiei Aociaţiilor de Proprietari, Antoaneta Gafiţuc, expune, pe scurt situaţia Electrocentrale, aşa cum i-a transmis-o directorul Iulian Urbanschi.             

3.

În înregistrarea audio cu numărul 3, consilierul local PNL Mihai Manoiu spune că trebuie găsite soluţii pentru ieşirea din criză şi deblocarea situaţiei, în timp ce consilierul local PDL Viorel Trif prezintă soluţia – proiectul de hotărâre de CL privind încredinţarea, în perioada iernii, a activităţii de termoficare dar şi a reţelei de încălzire către CET. Trif vorbeşte şi despre faptul că atât primarul Dumitru Nicolae cât şi fostul director Apaterm George Cubasa şi actualul director Adriana Stratulat au ştiut de poziţia ANRSC faţă de Apaterm – lipsa licenţei de funcţionare şi a dreptului de participare la licitaţie – informaţii ce trebuiau aduse la cunoştinţa Consiliului Local tot de conducerea Apaterm.    

Citit 1348 ori Ultima modificare Miercuri, 26 Octombrie 2011 20:37

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.