Un contract de finanțare pentru unul dintre cele mai importante proiecte medicale din județul Galați, prin care vor fi achiziționate echipamente de ultimă generație pentru diagnosticarea și tratarea cancerului, a fost semnat vineri, 20 decembrie, de președintele Consiliului Judeţean (CJ) Galați, Costel Fotea, se arată într-un comunicat de presă al instituției.
Valoarea investiției se ridică la aproximativ 25 milioane de lei (5 milioane de euro), finanțarea fiind asigurată prin Programul "Sănătate". "Am semnat unul dintre cele mai importante contracte de finanțare din viața mea. Este despre sănătatea gălățenilor, despre speranță, despre lupta cu una dintre cele mai cumplite boli - cancerul. Doar investind, arătăm gălățenilor că sănătatea lor este cu adevărat o prioritate pentru noi. Pas cu pas, am reușit să creăm la Galați un centru puternic în domeniul oncologiei. Astăzi, am făcut încă un pas înainte. Am obținut de la Uniunea Europeană fonduri pentru a achiziționa un RMN de ultimă generație, un nou computer tomograf performant, roboți pentru prepararea medicamentelor oncologice și sisteme avansate de chirurgie. Totul pentru ca gălățenii să aibă condiții cât mai bune de tratament, să fie diagnosticați cât mai repede și mai bine, să aibă cele mai bune șanse de a lupta cu boala. Am adus deja la Galați multe alte echipamente moderne", a declarat Costel Fotea.
Aceste dotări vor fi integrate în Secția de Oncologie Medicală, Laboratorul de Imagistică și Radiologie și Blocul Operator, din cadrul Spitalului Județean "Sf.Apostol Andrei". În prezent, este în desfășurare licitația pentru achiziționarea echipamentelor, a precizat CJ Galați.