Ultimatumul lui Dobre pentru rebelii din USL: „Cei care nu-s cu noi, nu au ce căuta în construcţia noastră!”

Ultimatumul lui Dobre pentru rebelii din USL: „Cei care nu-s cu noi, nu au ce căuta în construcţia noastră!”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Preşedintele PNL Galaţi, deputatul Victor Paul Dobre a lansat, ieri, un avertisment extrem de serios la adresa tuturor partenerilor din USL care nu înţeles să îşi asume, în mod public, susţinerea candidaturilor deja stabilite. Cum avertismentul vine la o săptămână de la un mesaj similar, lansat de viceprimarul PSD Nicuşor Ciumacenco, după ce consilierii locali PC au susţinut iniţiativa consilierilor PDL în privinţa sistemului de termoficare din Galaţi, ţinta liderului PNL nu mai are nevoie de nicio recomandare.      

„Dacă eşti în USL, sprijini candidaţii USL, cum te-ai angajat, conform protocolului. Dacă nu poţi să-i sprijini înseamnă că nu te simţi bine în USL şi poţi să-ţi încerci norocul în altă parte.  Dar nu poţi să fii şi cu varza unsă şi cu slănina în pod, aşa ceva nu vom accepta. Cei care nu se vor angaja public să sprijine candidaţii USL în alegeri, nu fac parte din USL, nu-s cu noi şi nu au ce căuta în construcţia noastră. Dar să nu –şi închipuie cineva că va sta pe funcţie până la anul şi la mulţi ani. Nu-i place, să se ducă să lupte nu o să-i ţinem în braţe! Este valabil pentru toţi consilierii locali, judeţenei, şefi de societăţi şefi de instituţii, acolo unde decizia este a noastră!”, a declarat Dobre.

Întrebat dacă PNL şi PSD va cere demisia din funcţia de vicepreşedinte CJ a lui Eugen Durbacă dacă acesta va candida, aşa cum se vehiculează, la primăria Galaţiului, din partea UNPR, Victor Paul Dobre a răspuns: „noi nu putem să-i retragem sprijinul politic, asta poate face PC-ul. Noi putem să-l schimbăm din funcţie. Dar, nu sunt Mafalda, întâi să-şi asume această candidatură şi vedem atunci”.

Rezerva lui Dobre are şi o justificare; acesta nu crede în zvonul potrivit căruia în curând (la începutul lui decembrie) Durbacă va trece în UNPR, din partea căruia va candida la primărie: „aud  că domnul Durbacă vrea să candideze la primărie. Eu cred că la vârsta lui, destul de înaintată, de 70 de ani,  are suficientă înţelepciune să nu o mai ia de la capăt, să mai facă un partid, să se  mai chinuie patru ani să conducă o primărie… trebuie să lăsăm loc altor generaţii…  Sunt liberal, e dreptul fiecăruia de a candida, dar cei care sunt în USL trebuie să respecte regulile ei…”.

Dincolo de declaraţiile belicoase – justificabile până la un punct în contextul luptei pentru rezistenţa USL – ameninţarea cu schimbarea (politică) din funcţii a directorilor (numiţi tot pe criterii politice) sună trist în ţara în care opoziţia acuză, invariabil, puterea, de „păcatul” numirilor politice…

Citit 2911 ori Ultima modificare Vineri, 04 Noiembrie 2011 18:02

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.