Balul Unirii, penibil în condiţiile actuale

Balul Unirii, penibil în condiţiile actuale
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ideea „Balului Unirii”, acţiunea caritabilă pe care prefectul judeţului Galaţi, Paul Florea a gândit să o organizeze pe 24 ianuarie a fost caracterizată de deputatul liberal Victor Paul Dobre ca pe o iniţiativă „penibilă”, în contextul mişcărilor sociale din stradă, din ultima săptămână. „E penibil ca în situaţia în care suntem reprezentantul Guvernului în teritoriu să facă Balul Unirii … Poate simte nevoia să îi invite şi pe oamenii care demonstrează în faţă… mi se pare o glumă tristă şi un răspuns pe măsura ideilor acestui partid care din păcate încă ne mai guvernează”, a declarat deputatul gălăţean Victor Paul Dobre.

Ţara protestează şi Galaţiul merge la dans?

Deşi deja invitaţii la respectivul bal au început să fie distribuite prin oraş – moment de amuzament pentru destinatarii care au descoperit ceva greşeli de ortografie dar şi de exprimare, plus o stemă în plus, pe lângă cea a Prefecturii, care aduce cu cea  Casei Regale, fără însă a fi, totuşi, aşa ceva! - , deputatul Victor Paul Dobre nu a precizat dacă a primit sau nu o astfel de invitaţie.

În schimb, acesta a confirmat faptul că pe lângă invitaţii, cei care le primesc află că ar fi bine să aducă la petrecere măcar 200 de lei. Nu că ar fi vorba despre „preţul tacâmului”, ca la nuntă – căci ar însemna că s-ar coborî prea mult nivelul unui eveniment ce se doreşte a reînvia eleganţa şi rafinamentul vremurilor de altădată – ci pentru că este vorba despre un bal caritabil. Săptămâna trecută, Paul Florea, spunea că sumele obţinute ar putea fi folosite pentru materializarea unui proiect al prefectului – deschiderea Prefecturii către cetăţeni şi valorificarea ei pentru viaţa culturală a oraşului.    

Pe de altă parte, deşi pe site-ul Prefecturii deja sunt prezentate detalii despre programul pentru ziua de 24 ianuarie – atât balul de seară, cât şi manifestările cultural-artistice de la statuia lui Al. I. Cuza (care s-ar putea transforma într-un spectacol folcloric) – prefectul Paul Florea ia în serios în discuţie posibilitatea amânării acestor acţiuni. „Suntem în analiza întregului program de 24 ianuarie şi într-adevăr, discutăm şi despre amânarea balului, chiar şi a spectacolului. Având în vedere acţiunile de stradă, nu cred că este momentul pentru alte motive de discuţii”, a declarat prefectul Paul Florea.

Este adevărat că ideea organizării unui Bal al Unirii pe 24 ianuarie i-a venit reprezentantului Guvernului în teritoriu încă din decembrie, când nimeni nu prevedea mişcările sociale de acum. Pe de altă parte însă, numai faptul că se împlineşte o săptămână de când gălăţenii protestează în stradă, împotriva Guvernului şi preşedintelui Traian Băsescu ar fi fost un motiv suficient pentru ca iniţiativa Balului nici să nu mai fie pomenită pe site-ul Prefecturii, darămite să mai înceapă şi împărţirea de invitaţii prin oraş….                  

Citit 2150 ori Ultima modificare Duminică, 22 Ianuarie 2012 01:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.