Iar au făcut-o blat! Deîndată pe şest pentru Ecosal

Iar au făcut-o blat! Deîndată pe şest pentru Ecosal
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Aleşii locali au revenit la „bunele obiceiuri” de a lua hotărâri pe şestache, departe de ochii şi de urechile presei. La şedinţa trecută pe comisii, aleşii au mai comis o întrunire de îndată şi au votat două proiecte de hotărâre care vizează curăţenia oraşului şi Serviciul Public Ecosal.

După ne-au declarat unele surse, consilierii au aprobat transmiterea din administrarea Consiliului Local al municipiului Galaţi în administrarea Serviciului Public “Ecosal” Galaţi a investiţiei “Închiderea depozitului neconform şi deschiderea unei noi celule de depozitare în zona Tirighina”. Totodată, Ecosal a primit ca obiectiv diminuarea cu 15 la sută a cantităţilor de deşeuri municipale şi va trebui ca până în anul 2020 să fie în stare să recicleze minim 50 la sută din masa totală a deşeurilor.

Ecosal s-a mai îmbogăţit, tot prin decizia aleşilor locali, cu 528 de containere de 5,5 mc, din care 352 sunt containere pentru deşeuri verzi şi deşeuri voluminoase iar 176 sunt containere pentru deşeuri din demolări.

Citit 1664 ori Ultima modificare Luni, 20 Februarie 2012 17:22

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.