Banii n-au miros - Toaletele publice, o afacere de 75.000 de euro pe an

Banii n-au miros - Toaletele publice, o afacere de 75.000 de euro pe an
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Mirosuri ciudate pe bani publici * Toaletele gălăţenilor, închiriate de la o firmă din Constanţa * Iz de subevaluare pentru servicii şi… nevoi *

Mulţi s-ar putea cruci auzind că Primăria Galaţiului dă aproape 1000 de euro pe an pentru o toaletă ecologică. Şi sunt 75 în tot oraşul, conform listei furnizate de Serviciul Tehnic. Asta în condiţiile în care achiziţionarea unei astfel de toalete costă 500 de euro, chiar şi mai puţin cu discount pentru cantităţi mari.

Adieri insalubre din suma totală

La licitaţia în sistem electronic organizată de Primărie, în aprilie 2011, s-a estimat că pentru închirierea şi întreţinerea a 75 de toalete ecologice ar fi necesari 258.852 de lei. Au licitat trei firme şi s-a atribuit contractul, pe principiul preţul cel mai scăzut, către Envirotech SRL din Constanţa. Preţul final de atribuire a fost de 163.000 de lei fără TVA, pentru 2011, adică pentru opt luni din douăsprezece.

Acum, Primăria susţine prin purtătoarea de cuvânt că suma totală ajunge la 320.976 de lei. Aplicând regula de trei simplă pentru diferenţa de patru luni, până la sfârşitul lui aprilie 2012, ar rezulta 303.180. Diferenţa de 17.796 poate să nu pară mare, doar... 6 la sută. Şi gândiţi-vă că un profesor, cu gradul I şi 15 ani vechime, din banii ăştia trebuie să traiască într-un an...

Miros greu în cifre

Am făcut şi noi o socoteală să vedem cam cât poate costa o astfel de afacere, cât e ea de neprofitabilă de a trebuit să vină o firmă tocmai de la Constanţa ca să ne asigure o civilizaţie după... nevoi.

Sintetic: o vidanjă de 50.000 de euro, 43.500 de lei amortizare anuală. Ca să ruleze 50 km pe zi, combustibil plus întreţinere, alţi 49.500 de lei. Salarii pentru cinci oameni (patru pe teren, şapte zile din şapte, şi o persoană administrativă la punctul de lucru) 120.000 lei. Amortizarea a 75 de toalete a 500 de euro bucata pe cinci ani, 32.625 de lei, hârtie igienică şi pastile, alţi 40.000 de lei, taxă deversare vidanjă – 4.800 de lei pe an (conform Apă Canal). Ar mai fi închirierea unui spaţiu, taxa pentru parcarea utilajului, telefoane şi echipamente de protecţie şi curăţarea acestuia, autorizaţii, birocraţie, etc., cam 30.000 de lei pe an, după socoteli decente. Şi cam cu 50.000 peste cât plăteşte Primăria, dar asta fără a pune vreun profit în calcul, fiindcă nimeni nu vrea să facă afaceri de amorul artei, nu?

Cum Serviciul Tehnic precizează că prestatorul are ca „activitate zilnică vidanjarea, înlocuirea substanţei active, spălarea interiorului cu jet de apă sub presiune, ştergerea interiorului cabinei şi completarea cu hârtie igienică şi odorizarea”, avem toate motivele să credem că acestea nu se fac zilnic, cel puţin nu peste tot. Şi credem că cea mai bună confirmare în acest sens ar putea veni din partea utilizatorilor.

Pe de altă parte, dacă aceste servicii s-ar face numai la jumătate din frecvenţa contractată, nu doar că e loc de profit de peste 10 la sută din sumă, ci de mult mai mult de-atât... Poate de aceea, în noile contracte, atât Timişoara, dar şi alte oraşe, au stipulat şi echiparea obligatorie cu GPS a vidanjelor de întreţinere.

Repere de bun-simţ... olfactivPrimăria Timişoarei, în 2010, trebuia să plătească 751.759 de lei la 75 de toalete ecologice. O mare problemă era nu doar suma, conform presei locale, ci şi faptul că de aceşti bani respectivele toalete se vidanjau doar o dată la două zile. La presiunile comunităţii, edili bănăţeni au impus deservirea zilnică în următorul contract.

Interesându-ne la Envirotech, am aflat că o toaletă ecologică exact de acelaşi tip şi cu aceleaşi servicii ne-ar costa 20 de euro pe zi, fără TVA. Pentru Primărie, din calcule, ies doar 2,20 euro fără TVA. O fi firma constănţeană chiar atât de ruptă de realitate încât pe piaţa liberă să-şi ofere serviciile de aproape 10 ori mai scump?

Cu diverse ocazii, edilii s-au declarat total în favoarea subcontractării acestor servicii publice către o firmă, în loc de cumpărarea toaletelor şi asigurarea întreţinerii prin serviciul Ecosal, de exemplu, mergând pe principiul că achiziţia toaletelor s-ar amortiza greu în timp.

Noi credem că nu-i aşa. Ea s-ar amortiza lejer în cei cinci ani contabili, cum o amortizează şi firma subcontractoare. Pentru că serviciile de întreţinere ar putea fi plătite de cetăţeni la un preţ absolut modic. La 50 de bani accesul, cu 25 de utilizatori zilnici per cabină în medie (date confirmate şi de deversările înregistrată în cubaje de Apă Canal), s-ar scoate 342.000 de lei pe an.

Şi, poate cel mai important, dat fiind că plătesc, utilizatorii ar putea cere socoteală Primăriei, prin Protecţia Consumatorului eventual, dacă serviciile nu sunt prestate corect. S-ar elimina situaţia de acum când se aruncă totul în cârca unei firme „străine” şi se promite că se vor remedia deficienţele la următoarea licitaţie... Sau poate la următorul mandat...

 


 

 

Poziţionarea toaletelor ecologice, conform descrierii Primăriei Galaţi

ANL D. Cantemir

1

B1.S6

Rampa de gunoi de la Tirighina

1

Propunere de reamplasare

Str. Davila (sala de sport Ancora - Tenis)

2

Faţa sălii de sport

M 20, str. Dunărea nr. 28, bl. 4 Cimitir Cătuşa

1

Interior spaţiu de joacă

M 19 Piaţă – lângă post TRAFO

2

Capăt 102

M 21 Str. Oţelarilor - lângă gardul bisericii

2

Billa 1

M 19 str. Oţelarilor staţie taxi

1

Vis a vis de poştă

Sr. Brăilei, Şcoala Generală nr. 7

5

Curtea şcolii

Spitalul Judeţean

2

Parcare spital

Parc Turn TV

1

Poarta de intrare în parc

Str. Prelungirea Brăilei

1

Capăt autobuz 9

Str. Prelungirea Brăilei c/c Oltului

1

Staţie taxi

Strr. Lebedei

1

Liceu Auto

Str. Gh. Asachi

2

Spitalul de Copii

Str. Tecuci nr. 70 - Locatari PMG

2

În curte

Str. Basarabiei - parc tineretului

1

Poarta parcului

Str. Saturn

2

Parcul Şahiştilor

Str. Cloşca

1

Parc Cloşca

Str. Brăilei

2

Taxi - Bârlădeanu

Str. Regiment 11 Siret

1

Orăşelul Copiiilor

Str. Regiment 11 Siret

1

Parc Francezi

Faleza superioară

1

Parc Pastilă

Faleza superioară

2

Biserica Precista

Str. Stadionului, la Mc Donald’s

1

Staţie tramvai

Str. G. Coşbuc

3

Hotel Turist

Str. G. Coşbuc

1

Cimitir Eternitatea

Str. Traian - Parc Rizer (de la pepeni, Ţigl. 1)

1

Spital Militar parcare

Str. Traian

2

Taxi Baia Comunală

Str. Traian

3

Piaţa Mare

Str. Basarabiei c/c Nae Leonard

1

I.F.R.

Fileşti staţie pompare ape uzate E. Racoviţă

1

Spate gara CFR

Str. Basarabiei

1

Parcare camioane

Magistrala Sidex

1

Autobaza Transurb

Str. Grigore Ventura - M 39B

1

Şcoala 34 - loc de joacă

Şoseaua de centură, M 13

1

ANL M 13

Str. Milcov c/c Ionel Fernic

2

Capăt autobuz 11

Str. Calea Prutului

1

Capă linie tramvai 8

Str. Henri Coandă staţie bus. 23

2

Mag. Kaufland

Str. H. Coandă - Patinoar

1

Staţie maxi - taxi

Str. Ştefan Cel Mare

2

Staţie maxi – taxi

Str. Traian

1

Sp. boli infecţioase

Str. Domnească

2

Parc CFR

Str. Domnească

1

AJOFM

Str. Domnească

2

Grădina Publică

Str. Bolintineanu – examene şc. soferi

1

Stadion Portul Roşu

Str. Radu Negru curte seră ADP

1

În curte lângă Solar

Str. Gării

2

Gara CFR

Str. Cloşca Uzina Apă nr.1

1

Plaja Dunărea

Str. Moruzzi c/c str. Dogăriei (chiriaşi PMG)

1

Nu au apă curentă

Str. Portului

1

Bus - INTFOR

Str Basarabiei c/c Tecuci Biserica Sf. Mina

1

În curte


 

Citit 4886 ori Ultima modificare Vineri, 02 Martie 2012 00:05

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.