* În timp ce în administraţie se fac reduceri de personal şi salariale, la nivel naţional există circa 15.000 de consilieri personali ai demnitarilor, plătiţi cu sume importante *
La şedinţa din 9 februarie a Consiliului Unional al Alianţei SED LEX, cei peste 120 de lideri sindicali din administraţia locală şi centrală au dat conducerii alianţei următorul mandat: să menţină actualul regim de sporuri; să negocieze creşteri salariale începând cu data de 15 aprilie; să protejeze locurile de muncă; să stabilească foarte clar funcţiile cu caracter politic în administraţia centrală şi locală.
Potrivit comunicatului de presă remis redacţiei, Consiliul Unional a constatat, la nivel guvernamental, o lipsă de corectitudine, în sensul că, pe de o parte, se discută despre reduceri de drepturi salariale şi de personal, iar pe de altă parte se fac angajări la cabinetul demnitarului sau în alte zone ministeriale.
La nivel naţional, precizează documentul, sunt aproximativ 15.000 de consilieri personali ai demnitarilor, cu venituri între 2.800 şi 3.200 de lei, aduşi în instituţiile publice doar în baza apartenenţei politice.
Pentru apărarea drepturilor salariale, membrii SED LEX sunt gata să declanşeze ample acţiuni de protest, inclusiv greva generală, dacă negocierile cu Guvernul se soldează cu eşec.
Alianţa SED LEX acuză Guvernul de ipocrizie Scris de Anca Spânu

Anca Spânu
Articole recente - Anca Spânu
Lecţii învăţate pentru sărbători viitoare Şase elevi români au creat ROM-2, al doilea satelit românesc Nu avem cel mai mic salariu minim din UE, dar taxarea muncii ne face să încasăm mai puțin decât vecinii UPDATE 31 de flamingo roz pe insula din mijlocul Dunării, un semnal de alarmă faţă de schimbările climatice (VIDEO) Festival de artă urbană și gastronomie pe Faleză
Mai multe din această categorie: