Bazinul de înot şi ANL-urile din Cantemir sunt încă nefuncţionale
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

Bazinul de înot şi ANL-urile din Cantemir sunt încă nefuncţionale
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
  • Asta în ciuda faptului că la festivităţile de inaugurare am fost asiguraţi că ANL-urile vor fi disponibile până pe 30 iunie, iar bazinul încă de pe 15 iunie * Când am spus că la începutul lunii iunie Dumitru Nicolae a făcut o inaugurare de formă, fostul edil s-a supărat şi a acuzat presa că are ceva cu el!

După ce a citit articolul apărut în "Viaţa liberă" cu două zile înainte de alegerile locale, în care spuneam că atât bazinul de la Baia Comunală cât şi ANL-urile din Cartierul Cantemir au fost inaugurate în mare grabă, fără a fi funcţionale, fostul primar al Galaţiului, Dumitru Nicolae s-a uitat lung la mine şi a spus că am ceva cu el! Mi-a spus că mai vorbim la începutul lunii iulie, atunci când atât cele 97 de apartamente ANL din "Cantemir", cât şi bazinul de înot vor fi funcţionale. Aşadar, am tras ieri o fugă pe la cele două lucrări pentru a vedea copiii cum înoată frumos în bazin şi pentru a duce un cadou de casă nouă unuia dintre locatarii de la ANL-uri, care întâmplător îmi este prieten. La Baia Comunală, bazinul de înot era golit complet, deşi la inaugurare era plin cu apă! Oamenii munceau de zor, dar nu la bazin, ci la un corp alăturat. Am încercat să stăm de vorbă cu un şef de şantier, dar nu s-a lăsat văzut la faţă! Ion Titire, şeful demisionar de şantier de la Baia Comunală, ne-a spus telefonic că nu ştie de ce sunt întârziate lucrările. Ne-a explicat însă un coleg de-al lui din echipa de muncitori: "Trebuie făcut racordul la instalaţia de filtrare a apei şi am înţeles că sunt nişte probleme. Poate dura câteva zile sau câteva luni până vine acea piesă", ne-a spus omul în salopetă, angajat al SC Vâlceana. Până atunci, ar mai fi de finalizat şi câteva finisaje pe la subsol, acolo unde sunt duşurile, dar şi montajul băncuţelor de pe marginea bazinului. Deci, un prim pariu pierdut de fostul edil!

Şi la ANL-uri treaba-i bună, dar mai durează!

Am mers apoi la Cartierul Siret pentru a vedea câţi oameni s-au mutat în apartamentele ANL. Am găsit doar un paznic, care ne-a spus că lucrările sunt în plină desfăşurare, dar după dig, în pădurea dinspre Siret. Surse neoficiale din cadrul Primăriei ne-au confirmat că unul dintre cele trei cămine ale viitorului sistem de canalizare este finalizat şi că se lucrează la cel de-al doilea. Din ce-am înţeles noi, cu două cămine finalizate din trei, sistemul de canalizare va fi funcţional, iar locatarii noilor blocuri se vor putea muta liniştiţi la casele lor. Asta pentru că reţelele de gaze, apă rece şi energie electrică sunt gata configurate numai să se realizeze racordurile.

Citit 2963 ori Ultima modificare Luni, 02 Iulie 2012 18:52

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.