Topul celor mai plimbăreţi parlamentari gălăţeni

Topul celor mai plimbăreţi parlamentari gălăţeni
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

De la Paris în Panama, via Madrid, Nisa sau Palermo, parlamentarii gălăţeni au bătut lumea în lung şi în lat * Victor Paul Dobre, Florin Pâslaru şi Marius Necula conduc în topul delegaţiilor în interes naţional * Carmen Axenie, de la Tecuci la New York, de dragul democraţiei


Cum alegerile parlamentare bat la uşă, ne-am gândit că nu ar fi tocmai rău să facem o mică statistică a plecărilor în străinătate ale actualilor aleşi gălăţeni. Mai ales că, se presupune, ei ne-au reprezentat la organizaţiile parlamentare internaţionale, dar şi la alte foruri din afară. La câte misiuni în străinătate au avut parlamentarii gălăţeni în calitate de delegaţi, poate ar fi trebuit ca lucrurile să meargă ca unse pentru ţară şi popor în general, pentru Galaţi în particular.

Potrivit site-ului Camerei Deputaţilor, unii dintre ei au avut şi câte şapte misiuni într-un an, cum e cazul liberalului Victor Paul Dobre, care a plecat cel mai adesea în calitate de preşedinte al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială. De remarcat este că site-ul Camerei Deputaţilor şi cel al Senatului nu înregistrează nicio cheltuială efectuată cu delegaţii pentru 2009. Mai mult decât atât, pagina Camerei Deputaţilor nici nu pune la dispoziţie toate informările cu privire la deplasările ce trebuiau depuse de participanţii la diferitele acţiuni externe.

Topul deplasărilor la categoria deputaţi

Deputatul Victor Paul Dobre conduce detaşat topul deplasărilor, cu 12 vizite în străinătate. Anul 2012 a fost, pentru Victor Paul Dobre, unul destul de slăbuţ în privinţa numărului delegaţiilor, dacă e să îl comparăm cu ceilalţi ani. Din ianuarie până în luna august, acesta a făcut doar două deplasări în străinătate. Liberalul a petrecut trei zile şi jumătate la Viena, alături de alţi trei colegi, pe o cheltuială a statului care se ridică la 16.769 de lei şi două zile la Bruxelles, vizită ce a costat 10.713 lei. În 2011, se poate spune că ş-a făcut plinul. Dobre a vizitat Austria - trei zile pe o cheltuială de 6.301 de lei, Germania - trei zile, cu încă doi colegi, pe o sumă de 12.218 lei, China - opt zile, cu încă trei colegi, pe o sumă de 71.837 de lei, Serbia - 6 zile, pe 14.284 de lei, Croaţia - 5 zile jumătate, cu trei colegi, pe 24.655 de lei, Suedia - unde statul a plătit 18.551 de lei şi Cehia - pe o cheltuială de 10.979 de lei. În anul 2010, Dobre nu a bifat decât trei plecări, Madrid - 2,5 zile cu 6.894 de lei, Norvegia - 7 zile cu 29.496 de lei, iar în octombrie a prins puţin soare italian la Palermo - 5 zile cu 12.410 lei.

Florin Pâslaru a avut 8 deplasări în cei 4 ani de mandat. În 2012, social democratul nu a avut decât o deplasare în Olanda, la un seminar care a durat două zile şi jumătate şi a avut ca scop combaterea traficului de persoane. Statul a cheltuit pentru lupta lui Pâslaru împotriva traficului de persoane 1.525 de lei. Pâslaru s-a bucurat în 2011 şi 2010 de mai multe plimbări. În 2011, el a avut trei deplasări. Acesta a făcut parte dintr-o delegaţie de patru deputaţi, ca membru al Comisiei de apărare, şi a vizitat Parisul timp de patru zile pe 24.112 de lei, iar de două ori a fost la Odessa în octombrie pe 4.554 de lei şi în decembrie pe 5.320 de lei. În 2010, Pâslaru a avut patru deplasări: în Belgia - vizită la care au participat patru persoane, timp trei zile şi jumătate cu 25.075 de lei, în Grecia - cu încă un deputat, unde statul a cheltuit 7.503 de lei, în capitala Belgiei, Bruxelles - a stat 3 zile pe 19.811 lei şi în Franţa, Paris - unde a stat cinci zile cu 22.691 de lei.

Democrat-liberala Carmen Axenie ar fi cam pe locul trei la deplasări, cu patru călătorii. Aşadar, Axenie a avut două deplasări în 2011 în America, la New York, unde a fost împreună cu un coleg şi a cheltuit 35.590 de lei, dar şi în Panama, unde a stat 8 zile jumătate cu 48.292 de lei. Şi tot două deplasări a avut în 2010, când a stat 10 zile în Thailanda, cu încă doi colegi pe 46.642 de lei şi în Spania, la Madrid, cu un coleg, două zile jumătate, pe 5.555 de lei.

Mircea Toader nu a avut decât două deplasări în patru ani, respectiv în 2011, în SUA, timp de opt zile, cu 20.195 de lei, şi în Germania, la Berlin, unde a stat doar două zile şi jumătate cu o cheltuială totală de 8.046 de lei. Mai puţini costisitori în materie de deplasări au fost Viorel Ştefan (PSD), care a fost în 2011, în Austria, timp de trei zile, pe 7.689 de lei şi Lucreţia Roşca care a vizitat tot în 2011 Italia, timp de trei zile jumătate, pe 3.423 de lei.

Necula - campionul deplasărilor la categoria Senat

În 2012, singurul care a reuşit să egaleze deplasările lui Dobre a fost senatorul Marius Necula, care a vizitat Danemarca în mai cu 4.780 de lei şi Belgia în martie cu 5.496 de lei. De-a lungul celor patru ani, Necula este cel mai prezent la datorie senator gălăţean când vine vorba de călătorii. În 2011, democrat-liberalul a fost la Nisa cu 3.112 de lei, în Belgia pe 4.394 de lei, în Croaţia pe 6.584 de lei şi în Franţa pe suma de 4.180 de lei, unde a mai fost şi în 2010 pe 5.389 de lei. În afară de Necula, niciunul dintre senatori nu a mai făcut parte din vreo delegaţie în afara progresistului Laurenţiu Chirvăsuţă, care a fost în 2012 în Polonia pe 3.905 de lei.

Citit 1969 ori Ultima modificare Miercuri, 24 Octombrie 2012 20:38

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.