Candidatul USL pentru Colegiul 8 de deputaţi, Liviu-Bogdan Ciucă, vicepreşedintele Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, câştigă, potrivit ultimei lui declaraţii de avere, 1.104.122 lei anual. Cu toate acestea, el are datorii de 794.770 de lei şi 629.729,15 euro. Activitatea conservatorului Ciucă se împarte între Camera Deputaţilor, seminariile de la Universităţile „Danubius” şi „Dunărea de Jos” şi notariat. Are la activ şase terenuri intravilane şi un teren forestier, trei case de locuit şi o casă de vacanţă. Printre multele sale activităţi, preşedintele Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Cuba a reuşit să îşi facă timp pentru încă o pasiune: colecţionarea obiectelor de artă exotice. El şi-a achiziţionat o statuetă cubaneză de 4.500 de euro, mai multe măşti africane de 7.000 de euro şi una indoneziană de 1.200 de euro. Ciucă, un deputat ce ţine la disciplină conform funcţiei sale, a luat cuvântul 249 de ori în 75 de şedinţe, a făcut 242 de declaraţii politice, 61 propuneri legislative, 1.111 întrebări şi interpelări şi 13 moţiuni. Printre legile propuse de vicepreşedintele Comisiei juridice au fost proiectul de lege pentru modificarea şi completarea legii privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, devenit Legea 115/2012, propunerea legislativă privind unele măsuri referitoare la organizarea activităţii de punere în executare a creanţelor aparţinând instituţiilor de credit şi instituţiilor financiare nebancare, devenită Legea 287/2011, şi proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, devenit Legea 20/2012.
Deputatul notar Ciucă, pasionat de arta exotică Scris de Nicoleta Onofrei


Nicoleta Onofrei
Articole recente - Nicoleta Onofrei
”Viaţa liberă” - un fel de a fi de care îmi e dor Ce primării gălățene NU au contracte de SALUBRIZARE După o lună de zile: În Micro 17, GUNOIUL este neclintit Aliaţi de campanie: CANDIDAT LA PRIMĂRIA GALAȚI, Nicuşor Ciumacenco vrea rezolvarea problemelor cu ajutorul universitarilor CINEMATOGRAFUL de la Shopping City, tot la nivel de discuţii, dar mai avansate
Mai multe din această categorie: