Anul 2012 la CJ a însemnat predarea de ştafetă între un preşedinte şi altul, dar şi multe acuze * Pe seama lui Chebac cade umbra mai multor ilegalităţi * Nu mai puţin de două Muzee au rămas fără sediu
Anul 2012 i-a adus CJ-ului o schimbare de preşedinţi, dar nu fără o lungă agonie, certuri în cadrul şedinţelor şi o permutare a lui Eugen Chebac, preşedinte până în iunie, de la un partid la altul. Mahalagismele au început când USL-ul a hotărât că omul care va merge în lupta pentru scaunul de preşedinte al Consiliului va fi Nicolae Bacalbaşa, iar Eugen Chebac, pe atunci în PSD, nu voia să renunţe chiar aşa de uşor la post. Soluţia lui Chebac a fost de a-şi da demisia din PSD şi să candideze, ca independent, la început, apoi având susţinerea UNPR-ului, împotriva colegului său de partid, la alegerile din iunie. Mica revoluţie iscată de Chebac nu a fost prea bine privită şi consecinţele s-au văzut la şedinţe. Consilierii au făcut aproape tot ce le-a stat în putinţă să respingă proiecte de hotărâri. Au urmat certuri, acuze, jigniri. În una dintre şedinţele mandatului lui Chebac, Nicolae Bacalbaşa chiar s-a ridicat atât de supărat şi de pasional încât a trântit scaunul. În fine, astea s-au terminat, la cârmă a venit cel mai cunoscut doctor anestezist din România, vestit mai ales pentru poantele lui de la ora 17.00 şi ulterior pentru costul de Spiderman.
Moştenirea lui Chebac
Actualul preşedinte CJ, Nicolae Bacalbaşa, se dă ceasul morţii acum să scoată toată, presupusă sau nu, mizeria lui Chebac la suprafaţă. Chiar în una dintre şedinţele de la sfârşitul lunii trecute, acesta declara că modernul sediu de şedinţe construit în spatele clădirii CJ-ului ar fi un pic cam în afara legalităţii. Potrivit acestuia, Chebac a făcut, în timpul construcţiei, multe abateri de la planul iniţial.„Această clădire este construită şi nu are autorizaţie de construire. Dirigintele de şantier a declarat că venea domnul Chebac şi domnul consilier Alexandru Teodorescu şi, ca şi Ceauşescu, dădeau ordine pentru modificări fără ca aceste lucruri să fie trecute într-un proiect modificat. Între timp s-a modificat faţada complet. Avem informaţii că faţada a fost modificată cu intervenţia firmei Melcret în care era implicat unul din cele două personaje. Ilegalităţile sunt multiple. Oricum, această poveste este extrem de urâtă şi miroase a justiţie”, explica Bacalbaşa în şedinţă. Că pe timpul lui Chebac ar fi fost nereguli, Viaţa Liberă a mai scris. Cum ar fi umflarea preţurilor obiectelor tradiţionale şi greşelile în construcţia caselor ţărăneşti de la Muzeul Satului. De altfel, într-un raport de anchetă a Corpului de Control al Guvernului, fostul preşedinte ANRMAP, Cristina Trăilă, este acuzat că în 2010, în urma unor verificări la CJ Galaţi, a înclocuit o amendă cu un avertisment. Contractele care ar fi făcut atunci obiectul verificărilor sunt trei contracte încheiate de CJ privind reabilitarea unor şosele şi un contract de deszăpezire. Mai precis, CJ Galaţi a fost exonerat de la plata a 170.000 de lei. Corpul de Control susţinea în raport că anularea acestor amenzi a fost ilegală. "Consecinţa prejudicierii bugetului statului cu suma de 170.000 de lei şi scutirea de la plata amenzilor a autorităţii contractante, poate întruni elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice", se menţionează în raportul Corpului de Control.
Nici cu actuala conducere CJ nu prea ne plângem
Toamna anului 2012 a fost moartea muzeelor gălăţene. Zău dacă nu te apucă un sentiment bacovian. În scurt timp şi Muzeul de Istorie, dar şi Muzeul de Artă Vizuală au primit ordin de evacuare de la Consiliul Judeţului. Sediul Muzeului de Istorie a fost retrocedat, în urma hotărârilor judecătoreşti, familiei Cavallioti. La finele anului trecut, Eugen Chebac, prin hotărârea nr. 700, a decis trecerea „din domeniul public al judeţului Galaţi în domeniul privat al judeţului Galaţi, în vederea retrocedării către fostul proprietar, a imobilului situat în Galaţi, str. Mr. Iancu Fotea nr. 2 (bis) compus din teren şi clădirile edificate pe acesta”. Chebac declara atunci că doreşte să îl pună în posesie pe Radu Cavaliotti şi apoi să cumpere clădirea pentru ca Muzeul de Istorie să nu îşi piardă sediul. Chebac a plecat, iar actuala conducere a Consiliului Judeţean Galaţi nu a mai dorit să plătească chirie familiei Cavaliotti pentru clădirea care adăpostea Muzeul de Istorie. În momentul de faţă, instituţia funcţionează în sediul de pe Domnească 25, Casa “Cuza Vodă”, Casa Colecţiilor, Casa “Hortensia Papadat Bengescu”, Iveşti, Casa “Costache Negri”, din comuna Costache Negri, Casa Rurală “Ion Avram Dunăreanu, comuna Suhurlui, mai puţin în sediul retrocedat. Sediul unde a funcţionat Muzeul de Artă Vizuală a fost retrocedat Arhiepiscopiei încă din 2004. Însă de atunci instituţia de cultură a fost găzduită, fără chirie, până acum, când Muzeul de Artă a primit un ordin de evacuare din partea CJ, întrucât Arhiepiscopia a primit fonduri europene pentru renovarea şi reconsolidarea fostului palat episcopal şi îşi va face propriul muzeu. Consilierii judeţeni au aprobat pe 28 noiembrie cu dragă inimă mutarea Muzeului de Artă Vizuală la bloc. Astfel imobilul situat pe strada Tecuci, nr.7, bloc V3 este trecut în administrarea Muzeului de Artă Vizuală. Unde mai pui că preşedintele CJ era şi mândru că a găsit o soluţie, chiar dacă ea este de râsul lumii. Timp de opt ani de zile se pare că nimeni nu a găsit o soluţie mai bună pentru Muzeu. CJ-ul a ieşit în atenţia publicului şi cu scandalul de la Grădina Zoologică, atunci când în septembrie, Viaţa Liberă descoperea că animalele sunt ţinute în condiţii improprii, din cauza şantierului. Astfel, un cerb a fost fotografiat cu sârmă înfăşurată în jurul coarnelor. Pe scurt, a fost un agitat pentru Consiliul Judeţului Galaţi. Aşteptăm cu nerăbdare ce ne va mai rezerva anul 2013 din partea Consiliului.