Aţi auzit de situaţia aceea absurdă în care doi cunoscători a mii de bancuri din Cartea bancurilor nici nu le mai spun, ci râd pur şi simplu, ori se strâmbă dispreţuitor atunci când celălalt pronunţă doar numărul bancului? „101!” „Fenomenal! Dar ce zici de 44? Ăla banc bun!”
Cam aşa se înţeleg probabil şi consilierii locali gălăţeni, votând un număr de proiect de hotărâre, pentru că ceilalţi din sală, cetăţeni, ziarişti – şedinţa fiind publică – nu înţeleg nimic!
Dacă la şedinţele Consiliului Judeţului denumirea succintă a proiectului este explicată pe scurt de preşedinte, ca să înţelegem despre ce este vorba – ce se dă, cui şi de ce – la Consiliul Local te lămureşti doar dacă vreun consilier care nu şi-a deschis fişierul (proiectele le sunt trimise în format electronic) pune întrebări sau se opune.
Altfel, întâlneşti formulări de forma: „Proiect de hotărâre privind aprobarea tarifelor de închiriere a unor bunuri date în administrarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat din municipiul Galaţi”, unde măcar îţi poţi imagina că poate fi vorba despre scaune, becuri sau cretă.
Dar iată alt proiect, din aceeaşi şedinţă, în care e vorba de „aprobarea concesionării prin licitaţie a unor terenuri în vederea unor construcţii civile.” Ce terenuri? Ce construcţii? Pot fi chiar nişte obiective cu care Primăria să se laude?
Nu ştim să vă spunem. Dacă întrebi un consilier al Puterii, te va asigura că e OK, dar unul al Opoziţiei ar putea spune că, din contra... Personal, prefer „modelul” de la Consiliul Judeţului, care trimite inclusiv presei, în aceeaşi zi cu şedinţa, hotărârile adoptate, başca şedinţa filmată.
Parcă am fi în secole diferite!
E şi o parte „bună” a sistemului: neştiind despre ce este vorba, hotărârile nu vor putea fi criticate de presă în timp util, iar dacă timpul trece, este deja... istorie. În schimb, nici nu vor putea fi lăudate iniţiativele cu adevărat bune...
