Fostul ministru de externe Teodor Baconschi, membru fondator al Partidului Mişcarea Populară, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă organizată la sediul filialei din Galaţi, că rolul preşedintelui filialei gălăţene, Cătălin Cristache, este să identifice o alternativă la siderurgie pentru dezvoltarea oraşului. „Oţelul este o materie primă în criză de supraproducţie, la nivel global, şi pentru ca cetăţenii Galaţiului să aibă un viitor sigur este nevoie ca de acum să existe o strategie de dezvoltare urbană şi a ţesutului industrial care să nu mai fixeze oraşul în sfera siderurgiei”, a declarat Teodor Baconschi. Acesta a spus că redresarea ar veni din direcţia producerii unei reţele puternice de IMM-uri şi atragerea investitorilor. „Trebuie ca oraşul să se dezvolte prin atragerea de investiţii care să îi pună în valoarea potenţialul de port dunărean, nu să trecem încă două decenii pe lângă unităţi industriale ruginite, nave trase la chei, în loc să avem dinamică aici pe măsura aceea ce Galaţiul poate oferi”, a mai spus fostul ministru.
Teodor Baconschi: Viitorul Galaţiului - atragerea investitorilor în port Scris de Nicoleta Onofrei


Nicoleta Onofrei
Articole recente - Nicoleta Onofrei
”Viaţa liberă” - un fel de a fi de care îmi e dor Ce primării gălățene NU au contracte de SALUBRIZARE După o lună de zile: În Micro 17, GUNOIUL este neclintit Aliaţi de campanie: CANDIDAT LA PRIMĂRIA GALAȚI, Nicuşor Ciumacenco vrea rezolvarea problemelor cu ajutorul universitarilor CINEMATOGRAFUL de la Shopping City, tot la nivel de discuţii, dar mai avansate
Mai multe din această categorie: