S-au pus bine cu DUMNEZEU! Iată câţi BANI au împărţit aleşii locali BISERICILOR

S-au pus bine cu DUMNEZEU! Iată câţi BANI au împărţit aleşii locali BISERICILOR
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Nu mai puţin de 1,3 milioane de lei au fost alocate de la bugetul local, prin votul consilierilor Galaţiului, pentru 32 de biserici. Banii vor fi cheltuiţi pentru lucrări de construire, reparaţii, pictură sau aşezăminte sociale.
Cea mai mare sumă - 120.000 de lei - a fost alocată pentru continuarea lucrărilor de construire a Bisericii “Sf. Nectarie - Barboşi”. Câte 100.000 de lei vor contribui la construcţia bisericilor “Sf. Cuv. Parascheva” şi “Sf. Ioan Botezătorul“. Pentru continuarea lucrărilor la obiectivul „Cantina socială şi centru de zi pentru copiii proveniţi din familii defavorizate de pe lângă Parohia Sf. Vasile cel Mare din Galaţi” s-au dat 90.000 de lei. Nu mai puţin 70.000 de lei de la bugetul local vot fi cheltuiţi pentru continuarea lucrărilor de construire a Bisericii “Pogorârea Sfântului Duh“. Câte 50.000 de lei au fost repartizate pentru continuarea lucrărilor de construcţie a Centrului Social Multifuncţional al parohiei „Sf. Trei Ierarhi“ şi pentru reparaţii la Biserica “Sf. Mare Mc. Dimitrie Izvorâtorul de Mir - Bădălan“. Nu mai puţin de 40.000 de lei de la bugetul local vor sluji la reparaţii la Biserica “Adormirea Maicii Domnului - Mavromol“.
Printre lucrările finanţate de la bugetul local se mai numără: pictură frescă la Capela „Sf. Ier. Spiridon” - Spitalul de Pneumoftiziologie Galaţi, amenajarea curţii interioare a Bisericii “Sf. Ilie“, pictura capelei mortuare a Bisericii “Sf. Spiridon” şi continuarea lucrărilor de construire a casei praznicale a Bisericii “Naşterea Maicii Domnului“.
Nu doar bisericile ortodoxe au primit bani. Biserica Romano-Catolică „Sf. Ioan Botezătorul” a primit pentru reparaţii 40.000 de lei, Biserica Penticostală „Emanuel” - 11.000 de lei, iar Biserica Reformată - 10.000 de lei, tot pentru reparaţii.
Doi dintre aleşi au solicitat suplimentarea finanţărilor pentru Mavromol şi Biserica Catolică, iar primarul a promis că o va face la următoarea rectificare bugetară.

CITEŞTE ŞI: Biserica "Înălţarea Domnului" şi implicarea în viaţa comunităţii

Citit 2399 ori Ultima modificare Duminică, 01 Iunie 2014 16:40

10 comentarii

  • postat de CERNEA
    Miercuri, 04 Iunie 2014 08:19
    193.230.156.***
    Ce nu a inteles cetatean este ca aici nu s-a comentat viata spirituala din biserici si este foarte bine ca acesta cunoaste cate ceva din activiatea bisericilor, ci nedreptatea autoritatilor de a imparti banii publici doar pe ochi frumosi. Sigur ca activitatea spirituala dintr-o biserica nu tine de turlele poleite si opulenta afisata in unelel cazuri, asta fiind legata de lucruri lumesti, ci tine de sinceritatea si vrednicia slujbelor religioase. Dar cum omul selecteaza mai inainte cu ochii si mai putin cu sufletul iata ca uneori opulenta invinge.
    0
    2
    Raportează
  • postat de petru
    Miercuri, 04 Iunie 2014 08:12
    193.230.156.***
    Este un paradox. Tot bisericile care au primit foarte multi bani in timp primesc bani continuu.Biserica Sf. Spiridon doar ca nu are aeroport pentru ca altceva nu mai trebuie facut aici si cu toate aceste primeste bani . Impartirea banilor la biserici este facuta politic, fara nevoile reale ale acesteia. Ridicolul a mers pana acolo incat s-a alocat bani bisericilor pentru amenajarea curtilor in conditiile in care sunt biserici cu parohii sarace care au nevoie de reabilitarea bisericii propriu zise. Iata ca lumeste dreptatea nu functioneaza, bine ca spiritual politicul nu poate interveni ,ar fi catastrofal
    0
    3
    Raportează
  • postat de eu
    Marți, 03 Iunie 2014 17:49
    5.13.152.***
    Sa inteleg, vazand ce face Statul roman in legatura cu constructiile faraonice ale popilor, ca invatatura lui Dumnezeu este sa ridicam pietre, nu oameni ? Sa nu ma directionez catre un copil amarat care nu are caiet pentru ca am de construit ? Asta trebuie sa faca popii, nu sa fie diriginti de santier. A luat vreun popa faraon un copil amarat pe langa el, sa ii vorbeasca, sa il imbrace, sa il culce ? Asta costa bani in secolul asta, bani care acum sunt bagati in tencuiala si ciment. Omul , nu piatra ? Asta ne invata Dumnezeu, spuneti voi ? Petrule, scoli nu vreau eu sau vecinii mei, scoli trebuie facute pentru ca in timp ce popii construiesc copiii stau cu ochii in taraf teve, pentru ca nu au o activitate pe care sa o desfasoare dupa ore, nu au 50 de lei sa plece intr-o excursie cu scoala de exemplu. In timp de boaitele construiesc. Iar tu galatean, daca ai duhovnic sau mergi la biserica ca sa nu fii ca noi ceilalti, mergi degeaba. Si nu uita, matematic vorbind, 3/4 dintre schizofrenici se cred Iisus Hristos. Dupa ei vin cei Napoleon, Iulius Cezar si asa mai departe
    0
    1
    Raportează
  • postat de GALATEAN
    Marți, 03 Iunie 2014 17:09
    78.96.254.***
    Multi oameni se lauda ca au casa,masina,amanta, si, ca sa nu le insiruiesc pe toate, trebuie sa recunoastem ca toate sunt in firea oamenilor.Nu comentam ce vor oamenii, ce le plac sa faca, sa aiba, daca e moral,imoral, bun,rau etc.,etc...

    Dar, fiinca intotdeauna este un dar, daca toti ne increstinam prin botez dupa nastere si devenim crestini, laudandu-ne cu aceasta calitate, in care, trebuie sa recunoastem, o avem din mosi stramosi, din neamul nostru de crestini de mii de ani, asteptam cu nerabdare sarbatorile Sf. Pasti, de Craciun si pe celelalte sarbatori de peste, inclusiv zilele onomastice crestinesti de peste an, simtind o strafulgerare cand la slujba Sfintei Invieri suntem chemati, cei prezenti la slujaba si nu numai, sa luam lumina, lumina lui Iisus Hristos, care la botez preotul spune ca in Hristos ne-am botezat, in Hristos ne-am si-mbracat, daca am spus corect ca nu sunt preot, facandu-ne pe toti frati, ca asta suntem dar uneori refuzam aceasta realitate, nu inteleg, pe unii binenteles, ce pricina gasiti ca s-au dat bani unor biserici sa fie reparate, sa extinda o constructie care sa fie in beneficiul oamenilor, fie o capela unde vom fi depusi pentru ultima data pe acest pamant, o cantina, un spatiu pentru anumite servicii de sanatate destinate batranilor si multe alte nevoi....

    Dar vreau sa va mai intreb ceva: cati dintre fratii nostri se lauda ca au, printre alte bunuri de care vorbeam la inceput, si un duhovnic, un preot, o biserica la care sa mearga sa asculte Sfanta Liturghie, duminica sau in orice zi, sa se sfatuiasca cu preotul, preotii acelei biserici deschizandu-ne sufletul de om care de foarte multe ori este supraincarcat cu probleme, unele din ele pot fi de o asemenea natura ca un preot poate fi cel mai nimerit om sa ne ajute....

    Deci, mai intreb inca o data:cati dintre voi aveti un duhovnic al vostru in viata voastra de crestini de la botez?

    Nu crede-ti ca daca oamenii n-ar mai fi inchisi in suflet, dand frau liber comunicarii si intercomunicarii umane, relationand liber de retineri de multe ori absurde, oamenii ar fi mai buni, viata ar decurge mai usor, ura, ranchiuna, clevetirea, dusmania ar fi la cote asa de mici ca nici macar nu ai avea timp sa le vezi?

    Iata, tocmai asta face biserica, preotul, frumusetea lacasului numit biserica, picturile, asezamantul in sine, curtea bisericii plina cu flori, capela frumos pictata, sala de mese unde se oficiaza pomenirile....Toate astea se fac cu bani, cu oameni pentru oameni.

    Si, nu ma pot abtine sa nu dau un exemplu de o biserica, ca de altfel multe asemenea exemple fiind in orasul nostru:Biserica Sf.Ier. Spiridon, ca tot s-a pomenit de acest sfant lacas in articol.O sa vedeti ca nici nu trebuie sa ajungeti in curtea bisericii ca simtiti stralucirea prin turlele nou invelite, aerul acela care nu-l pote emana decat o biserica ingrijita, linistea ce te cuprinde cand pasesti in curtea bisericii, dar si in interiorul ei ascultand Sf. Liturghie, o mare posibilitate oferita oamenilor pentru a se impaca cu Dumnezeu.O sa aflati, printre altele, si cati copii sunt in ingrijirea parohiei, cati batrani primesc asistenta medicala, ajutor celor sarmani ramasi fara un loc de munca, familiilor dezradacinate, monoparentale, copii fara parinti sau lasati in grija bunicilor ,si cat caldura sufleteasca emana cei trei preoti care slujesc la aceasta Sfanta Biserica in frunte cu parintele paroh Mogos.

    Am scris aceste randuri nu ca sa judec pe unii si altii cum gandesc, ci doar sa indrept, daca oare am reusit, o nedreptate, care constat ca se face in societate din ce in ce mai des, gijile, lipsurile si neazurile care cad mai mult ca orcand asupra oamenilor in ziua de azi, unora le intuneca gandirea, ceea ce cred ca au nevoie de mare ajutor.Asta am vrut sa arat , locul de unde pot fi ajutati, daca am fost bine inteles.
    2
    0
    Raportează
  • postat de julien
    Marți, 03 Iunie 2014 10:00
    79.116.100.***
    se pare ca romania tinde spre o dictatura religioasa,care este mult mai preiculoasa si agresiva decat dictatura comunista.biserica se declara independenta de stat,deci ar trebui sa se finanteze din fondurile proprii si din contrbutia credinciosilor.nu au ce cauta popii in istitutiile statului.
    1
    4
    Raportează
  • postat de Dan
    Marți, 03 Iunie 2014 08:28
    5.13.235.***
    NU este corect!!! Banii nostri in loc sa mearga la salarii si pensii ajung la o institutie privata in scop electoral. Nu voi mai vota acesti politicieni care lingusesc inaltele... fete bisericesti!
    1
    6
    Raportează
  • postat de romiadi
    Marți, 03 Iunie 2014 07:13
    5.13.137.***
    cu acesti bani strangeau caiinii din oras,sau imbunatateau conditiile din orfelinate ,azile de batrani ,etc.
    dar prioritari sunt preotii,ca de au leasinguri multe....si nu mai reusesc sa tina pasul..
    RUSINE
    1
    10
    Raportează
  • postat de Petru
    Luni, 02 Iunie 2014 23:09
    5.13.233.***
    Cât mă deranjează cei care compară numărul bisericilor cu numărul școlilor, spitalelor și azilelor! Măi oameni buni, la școală merg copii. La spital, bolnavii. La azile, bătrânii. La biserică merg, copiii, părinții lor, bătrânii, bolnavii, handicapații, salariații, casnicii, etc etc etc etc etc etc. În plus, într-o biserică nici nu încap atâția oameni cât încap într-o școală. NORMAL că sunt mai multe biserici decât școli, spitale și ce mai vreți voi. În plus, când s-a construit Național Arena, eu care nu sunt microbist - nu am zis nimic. Aș vrea ca nici alții să nu strâmbe din nas când aud de Catedrala Mântuirii Neamului.
    20
    6
    Raportează
  • postat de jocher
    Luni, 02 Iunie 2014 16:10
    222.119.45.***
    Bine spus domnu' doctor....pochii strang si indruma electoratul spre sfantul candidat care cotizeaza....importante sunt si bisericile in traditia romaneasca, trebuie sa recunoastem, dar parca mai prioritare sunt modernizarea spitalelor si a unitatilor de educatie....ca pana la urma, unde-s multi pochi scade si calitatea lor...oamenii isi dau seama cu timpul si ii evita dar banii cheltuiti de la bugetul local raman dati...asa sa ne ajute Al Mare.
    2
    22
    Raportează
  • postat de Medic somer
    Luni, 02 Iunie 2014 15:05
    84.58.96.***
    32 de biserici? Ce m-am speriat, am crezut ca 32 de gradinite si scoli...ASA DA! Noroc ca nu vine popa cu cersitu la fiecare sarbatoare, ca vrea sa faca aziluri si alte orfelinate sugatoare de bani...Vorba aia, tot ALESUL se mai si spovedeste. La mai mare! Poate mai facem o catedrala, doua, trei, ca doar pe aia de-au murit de cancer ca n-au avut medicamente tre sa-i ingroape cineva. Din pacate la noi mortul se ingroapa fara popa...popa ramane afara
    2
    28
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.