„Cel mai bun rezultat” liberal la europarlamentare, la Galaţi

„Cel mai bun rezultat” liberal la europarlamentare, la Galaţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Liderul PNL gălăţean Victor Paul Dobre a apreciat, într-o conferinţă de presă,  ca foarte pozitive şi rezultatele filialei sale la alegerile europarlamentare:

„Aş vrea să vă spun în primul rând că e cel mai bun rezultat al filialei noastre într-o confruntare la nivel naţional, parlamentară sau europarlamentară… În al doilea rând, suntem singura filială a PNL care este în creştere faţă de alegerile parlamentare”. Adică pe locul 15 ca rezultate, „cu mult peste media pe ţară”.

Zona din nordul Tecuciului şi cea dintre Hanu Conachi şi Tecuci au scos rezultate foarte bune pentru liberali, iar în municipiul Tecuci, pentru prima dată, PNL a trecut de 20 de procente – „rezultat istoric”, a remarcat deputatul PNL.

Dobre a recunoscut însă că în municipiul Galaţi, deşi rezultatele liberalilor au fost superioare celorlalte europarlamentare, „sunt încă departe de ceea de noi ne dorim”, prezenţa scăzută la vot dezavantajând partidul. „Galaţiul este în continuare o feudă PSD”, a mai spus deputatul, care a felicitat-o însă pe europarlamentara PSD Adriana Ţicău.

Dobre citează Raportul FMI

După depunerea, săptămâna trecută, a unei moţiuni parlamentare PNL simple împotriva ministrului Finanţelor, pentru că acesta nu a dat publicităţii raportul semnat de Guvernul Boc cu FMI, liberalii au avut satisfacţia să vadă raportul cu pricina făcut public chiar a doua zi, a declarat deputatul Victor Paul Dobre.

Deputatul liberal a adăugat o serie întreagă de motive de bucurie pentru partidul său, detaşate din lectura raportului ţinut până acum secret. „La pagina 4, acordul cu FMI menţionează succesele guvernării liberale” – creştere economică medie de 7,5 la sută, aprecierea leului, între 2004 şi 2007 cu 50 la  sută etc., a ţinut să precizeze preşedintele filialei gălăţene a PNL.

Citit 1399 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.