Primăria Tg.Bujor, aproape de faliment

Primăria Tg.Bujor, aproape de faliment
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Suflă vântul prin buget * Nu s-au plătit încă salariile personalului din câteva sectoare, pe luna mai * Nu există bani pentru cofinanţarea proiectelor europene aflate în derulare * În trimestrul al IV-lea există riscul   intrării în colaps *

Prin buzunarele Primăriei Târgu Bujor suflă vântul. Dacă la începutul anului deficitul bugetar era de 15 miliarde de lei vechi, în prezent Primăria a ajuns aproape de fundul sacului şi riscă să intre în colaps.

Răbdare, dar până când?

„La ora actuală, nu am reuşit să le dăm  oamenilor lefurile pentru luna mai. Am acoperit administraţia publică locală, dar nu şi salariile oamenilor din gospodăria comunală, serviciul alimentare cu apă canalizare, PSI, cultură. Încă mai vin la muncă, am discutat cu ei să să mai aibă un pic de răbdare. Când trecem în trimestrul al III-lea, pentru că am posibilitatea să aduc nişte bănuţi din trimestrul al IV-lea, ne-om descurca,  dar mai devreme sau mai târziu, picăm cu totul, pentru că am cheltuit şi banii pe ultimul trimestru”.

„Probabil în august-septembrie o să fim la pământ în toate sectoarele de activitate. Am început anul cu un deficit bugetar de 15 miliarde de lei numai la cheltuieli de funcţionare. Am fost asiguraţi că pe parcursul anului se vor face nişte rectificări de buget”, ne-a declarat primarul oraşului, Ştefan Arfire (foto).

Aşteptând rectificarea

Primăria Bujoru trăieşte cu speranţa rectificărilor. La şedinţa Consiliului local de astăzi va fi supusă aprobării o primă rectificare. Banii au fost alocaţi prin hotărâre de Guvern, dar sumele sunt mici pentru nevoile reale: 1,03 miliarde de lei vechi la cheltuieli de funcţionare şi zece miliarde pentru obiective de investiţii. De vină pentru situaţia financiară critică  este formula prin care s-au alocat banii.

„Direcţia de Finanţe a aplicat acea formulă păcătoasă, care nu face diferenţa între o localitate urbană şi una rurală. Localităţile rurale ajung să aibă excedent bugetar, iar oraşele au deficite. Dacă nu încasăm venituri de la populaţie, ne ducem la fund. Aşteptăm rectificări”, ne-a declarat primarul.

Cele trei proiecte europene aflate în derulare sunt mândria primarului Arfire. Problema o reprezintă cofinanţarea proiectelor şi utilităţile, sumele ridicându-se la aproximativ 55 miliarde de lei vechi. Fără sprijinul financiar al Consiliului Judeţului, Primăria Bujoru nu ar fi finalizat un proiect important – o staţie de compostare a deşeurilor.

„Dacă ratăm un proiect din cauza lipsei cofinanţării, nu mai pupăm proiect european niciodată! Mulţumim CJ că ne sprijină”, ne-a declarat Ştefan Arfire.

Ameninţări de la Electrica

Datoria Primăriei Bujoru către Electrica e de aproape 1,5 miliarde de lei vechi şi s-au primit somaţii că va fi sistată energia la toate puţurile forate. Asta înseamnă că populaţia şi societăţile vor rămâne fără apă.

„Până în 2008 nu am avut datorii la sfârşit de an. În 2008 a venit o factură de 500 de milioane de lei şi plătim şi acum din ea. Din 2009 nu am plătit la Electrica decât sume mici faţă de consumuri. I-am asigurat că vom găsi soluţii să nu avem datorii la finele anului. Ei ne pun penalităţi, punem şi noi”, spune primarul.

Datorii „pe carneţel”

Primăria e datoare şi societăţilor care i-au executat diverse lucrări. „Noi ne-am extins Primăria cu încă opt camere luate de la Policlinică.  Avem o datorie de 600 milioane de lei vechi faţă de societatea care făcea curăţenie în aceste birouri. Am decis să facem lucrările cu  oamenii noştri. Pentru uşi şi geamuri termopan, am discutat cu firma care a câştigat licitaţia să decontăm lucrarea din septembrie-octombrie”, ne-a declarat Ştefan Arfire.

Pentru că speranţa moare ultima, primarul localităţii e sigur că se va descurca până la urmă: „Prin sprijinul Guvernului, ieşim noi la liman, Nu am văzut niciodată o primărie închisă din cauză că nu are bani”.

Citit 1131 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.